Propunerea, intitulată „A Beacon in the Galaxy” (BITG), a fost prezentată de 11 cercetători de la o serie de instituţii, inclusiv de la NASA Jet Propulsion Laboratory. Ea a fost publicată săptămâna aceasta în Arxiv, un depozit de lucrări ştiinţifice cu acces liber.
Acesta prevede un mesaj cu cod binar „dezvoltat pentru a fi transmis către inteligenţe extraterestre din galaxia Calea Lactee” şi va include concepte ştiinţifice, inclusiv forma umană, potrivit propunerii, potrivit CNN.
Acesta se va baza pe mesajele anterioare trimise în spaţiu, în principal pe mesajul Arecibo, un mesaj radio interstelar trimis către clusterul stelar globular M13 în 1974, au precizat cercetătorii.
NASA a trimis anterior aspecte ale umanităţii în spaţiu. Misiunea „Lucy 2021” a inclus un poem al poetei inaugurale Amanda Gorman, laureată naţională pentru tineret, versuri şi citate din Beatles şi o fosilă aparţinând strămoşului uman antic care a dat numele misiunii. Voyager 1 şi 2 au luat cu ele discuri fonografice de aur cu imagini şi sunete menite să reflecte cultura umană.
Propunerea BITG plănuieşte să lase complet deoparte cultura şi limbajul uman, concentrându-se pe concepte care ar putea fi mai uşor de citit pentru inteligenţa extraterestră (ETI): matematica şi fizica.
„Deşi conceptul de matematică în termeni umani este potenţial de nerecunoscut pentru ETI, binarul este probabil universal pentru toate inteligenţele”, au declarat cercetătorii. Prin urmare, mesajul a fost codificat în limbajul binar de zerouri şi unu folosit în sistemele de calcul.