Billy Idol la Bucureşti: Trupele Zob şi I'm the Trip, în deschiderea concertului

Trupele româneşti Zob şi I'm the Trip vor cânta în deschiderea concertului pe care Billy Idol îl va susţine duminică, la Arenele Romane din Capitală, informează organizatorii evenimentului, Events.

Urmărește
548 afișări
Imaginea articolului Billy Idol la Bucureşti: Trupele Zob şi I'm the Trip, în deschiderea concertului

Billy Idol la Bucureşti: Trupele Zob şi I'm the Trip, în deschiderea concertului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Porţile Arenelor Romane se vor deschide la ora 19.00, iar prima trupă, I'm the Trip, va urca pe scenă la ora 19.30.

I'm the Trip s-a format în mai 2012, din dorinţa de a completa scena muzicala sibiană cu elemente de rock modern, rezultând un gen muzical alternativ ale cărui influenţe principale vin din desert rock, punk şi grunge. Formaţia a debutat în decembrie 2012, bucurându-se de succes de la prima apariţie, până în prezent cântând alături de trupe precum Partizan, Infected Rain, Grimus şi Touluse Lautrec. De asemenea, trupa I'm the Trip este câştigătoarea competiţiei Maximum Rock Suport Pentru Underground 2014. Repertoriul formaţiei cuprinde în special piese proprii, dar şi coveruri ale unor piese ale lui Billy Idol, Queens of the Stone Age, Eagles of Death Metal şi White Stripes. Din trupa I'm the Trip fac parte: Adi Seven (bass), Gabi (voce & chitară), José Tamborilero (percuţie) şi Gabriel Sarkadi (chitară).

Trupa Zob sărbătoreşte anul acesta 21 de ani de carieră. 2014 a adus schimbări în componenţa formaţiei, Forest, fostul toboşar, a plecat la Londra, fiind înlocuit de Doru Cinca, fost toboşar la Trupa Veche, iar Lonţi a hotărât şi el să se retragă. Astfel, Zob are în prezent în componenţă trei membri, Vlase, Moşu şi Doru. Membrii trupei Zob au cântat şi în deschiderea primului concert al lui Billy Idol în România, în 2006.

Billy Idol a fost unul dintre primele staruri lansate de MTV şi se află pe locul 55 în topul VH1 al celor mai sexy 100 de artişti din întreaga lume. A renunţat la cursurile Universităţii Sussex după numai un an. Este vegetarian şi, se pare, predispus accidentelor. În timpul filmărilor pentru videoclipul "Eyes without a Face", a rămas temporar fără vedere, din cauza supraîncălzirii lentilelor sale de contact de la lumina reflectoarelor din studio. Similar, la filmările pentru "Craddle of Love", a fost paralizat de la brâu în jos ca urmare a unui accident serios de motocicletă.

"Rebel Yell", cea mai cunoscută piesă a sa, i-a fost inspirată de o petrecere dată de colegii de la The Rolling Stones (Mick Jagger, în casa lui Ronnie Wood). A fost solistul popularei trupe britanice de punk Generaţia X, din 1976 până la destrămarea trupei, în 1981 (formaţie în care au activat şi Susan Dallion - Siouxsie Sioux, ulterior vocea Siouxsie & the Banshees, şi John Simon Richie, ulterior Sid Vicious de la The Sex Pistols). Apoi, a decis să îşi încerce norocul în America, moment în care s-a asociat cu Steve Stevens - de aici încolo, Billy Idol a înregistrat hit după hit, printre care "Rebel Yell", "White Wedding", "Dancing With Myself", "Flesh For Fantasy", "Hot In the City", "Eyes Without A Face", "Cradle of Love" şi multe altele.

Pentru concertul de duminică, de la Arenele Romane, fanii starului britanic mai pot achiziţiona doar bilete în ring (regular), la preţul de 160,5 lei. Pe 29 iunie, la intrare, biletele regular vor fi disponibile la preţul de 181,9 lei. Biletele pot fi cumpărate online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici