"Birdman" şi "Boyhood", nominalizate la premiile Sindicatului producătorilor americani - VIDEO

"Birdman" şi "12 ani de copilărie/ Boyhood", două dintre peliculele considerate favorite în cursa pentru trofeele Oscar 2015, au fost nominalizate, luni, alături de o serie de producţii independente, la premiile acordate de Sindicatul producătorilor americani.

Urmărește
87 afișări
Imaginea articolului "Birdman" şi "Boyhood", nominalizate la premiile Sindicatului producătorilor americani - VIDEO

"Birdman" şi "Boyhood", nominalizate la premiile Sindicatului producătorilor americani (Captură video)

Printre cele zece pelicule nominalizate la premiile Sindicatului producătorilor americani (Producers Guild Awards, PGA) se află şi drama "Prădător de noapte/ Nightcrawler", dar şi povestea obsesiei unui toboşar prezentată în "Whiplash", ambele filme independente având mari şanse la trofeele Oscar de anul acesta.

Două producţii notabile nu au intrat pe lista nominalizărilor PGA, cel de-al doilea film regizat de Angelina Jolie, "De neînvins/ Unbroken", respectiv drama despre drepturile civile "Selma".

Portretul unui erou al războiului din Irak, pelicula "American Sniper" regizată de Clint Eastwood, şi producţiile biografice britanice "The Imitation Game. Jocul Codurilor" şi "The Theory of Everything" au fost de asemenea nominalizate la premiile Sindicatului producătorilor americani.

Totodată, pe lista nominalizărilor se află thrillerul "Fata dispărută/ Gone Girl", regizat de David Fincher, drama "Foxcatcher", realizată de Bennett Miller, şi comedia "The Grand Budapest Hotel", regizată de Wes Anderson.

"Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman", regizat de Alejandro González Iñárritu, şi "12 ani de copilărie/ Boyhood", de Richard Linklater, sunt peliculele considerate a avea cele mai multe şanse de a câştiga premii importante în sezonul care începe duminică, cu gala Globul de Aur.

La categoria filme de animaţie, Sindicatul producătorilor americani a nominalizat producţiile "Cei 6 super eroi/ Big Hero 6", "Cum să îţi dresezi dragonul 2/ How to Train Your Dragon 2", "Mare aventură LEGO/ LEGO Movie", "The Book of Life" şi "Boxtroli/ The Boxtrolls".

Mulţi dintre cei aproximativ 6.700 de membri ai Sindicatului producătorilor americani fac parte şi din Academia de film americană, organizaţia care acordă premiile Oscar, iar preferinţele lor reprezintă un indicator viabil în cursa pentru obţinerea acestor statuete.

Astfel, peste 75% din peliculele nominalizate în anii trecuţi de PGA au fost nominalizate ulterior şi la premiile Oscar, iar 17 din ultimii 23 de învingători la trofeele PGA au primit în anii respectivi Oscarul pentru cel mai bun film al anului, aşa cum s-a întâmplat şi în 2014, când lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", de Steve McQueen, a fost recompensat de ambele asociaţii. La fel s-a întâmplat în 2013 ("Argo"), în 2012 ("The Artist"), 2011 ("Discursul regelui/ The King's Speech"), 2010 ("The Hurt Locker"), 2009 ("Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire") şi 2008 ("Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country for Old Men").

Premiile PGA vor fi decernate pe 24 ianuarie, iar gala Oscar va avea loc pe 22 februarie, la Los Angeles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici