Black Eyed Peas stabileşte un nou record în industria muzicală

Trupa americană Black Eyed Peas a stabilit un nou record în industria muzicală, după ce s-a menţinut 20 de săptămâni pe prima poziţie în topul Billboard Hot 100 Singles, informează nme.com.

Urmărește
172 afișări
Imaginea articolului Black Eyed Peas stabileşte un nou record în industria muzicală

Black Eyed Peas stabileşte un nou record în industria muzicală (Imagine: Mediafax Foto)

Black Eyed Peas

Trupa americană a avut prima ei piesă Number One odată cu lansarea "Boom Boom Pow", care a deţinut prima poziţie timp de 12 săptămâni. Black Eyed Peas şi-a detronat propria piesă din fruntea clasamentului odată cu lansarea cântecului "I Gotta Feeling", care s-a menţinut pe locul întâi timp de opt săptămâni.

"Când am ales «I Gotta Feeling», a trebuit să îl testăm în cluburi, să îi privim pe oameni cu atenţie şi să vedem cum reacţionează la un cântec pe care nu îl cunosc. Am încercat să alegem cel mai bun cântec de vară dintre toate piesele de pe album", a explicat Will.i.am, unul dintre membrii trupei Black Eyed Peas.

El a adăugat că trupa sa va testa în acelaşi fel un al treilea single, "Meet Me Halfway", ce va fi lansat înainte de sărbătorile de iarnă.

Până atunci, Will.i.am a mărturisit că îi este foarte greu să se obişnuiască cu acest record: "Cum ar trebui să reacţionez? Artişti precum Beatles, The Rolling Stones şi Michael Jackson au stabilit recorduri, dar noi îl deţinem pe cel mai recent. Nu-mi vine să cred, pentru că suntem o trupă care provine din zona underground a muzicii", a mai spus Will.i.am.

Trupa Black Eyed Peas, compusă din Fergie, Will.i.am, Apl.de.ap şi Taboo, a obţinut trei premii Grammy, iar albumele ei s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Trupa americană a concertat şi la Bucureşti, pe 15 septembrie 2007, la Arenele Romane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici