Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, a fost plasată în comă indusă

Bobbi Kristina Brown, fiica artiştilor Whitney Houston şi Bobby Brown, a fost plasată de medicii americani în comă indusă din cauza unei inflamaţii la nivelul creierului, după ce a fost descoperită în stare de inconştienţă în cada din reşedinţa sa din Roswell, sâmbătă dimineaţă.

Urmărește
2563 afișări
Imaginea articolului Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, a fost plasată în comă indusă

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, a fost plasată în comă indusă (Imagine: Hepta)

Tânăra vedetă americană, în vârstă de 21 de ani, a fost transportată de urgenţă la un spital din apropiere, unde medicii au reuşit să îi stabilizeze funcţia respiratorie. Bobbi Kristina Brown a fost internată la secţia de terapie intensivă de la spitalul North Fulton din Roswell, un oraş aflat în apropiere de Atlanta, potrivit variety.com.

Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten al cuplului au fost aceia care au descoperit-o pe Bobbi Kristina Brown în cada din sala de baie, sâmbătă, la ora locală 10.30. Tânăra era cu faţa în jos, într-o cadă plină cu apă şi nu prezenta semne vitale.

Cei doi au telefonat imediat la numărul telefonic pentru urgenţe (911) şi au început imediat manevrele de resuscitare, pe care le-au continuat până la sosirea medicilor şi a echipajelor de poliţie.

Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgenţă la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, iar medicii au reuşit să îi stabilizeze funcţia respiratorie.

Poliţia americană a declarat că acest caz face obiectul unei anchete aflate în curs de desfăşurare.

De asemenea, poliţia americană a efectuat o percheziţie în reşedinţa tinerei, căutând droguri, dar nu a descoperit astfel de substanţe, potrivit TMZ.com.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă şi consumul de cocaină".

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000 graţie reality show-ului "Being Bobby Brown", în care a apărut adeseori alături de părinţii ei.

Whitney Houston şi fiica ei au cântat împreună la televiziunea naţională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa "My Love Is Your Love", în Central Park din New York, într-o ediţie specială a emisiunii "Good Morning America", difuzată de postul ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.

La doar câteva zile după decesul cântăreţei, Bobbi Kristina - care avea pe atunci vârsta de 18 ani - a fost transportată de urgenţă la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât "se simţea copleşită", a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanţe ilegale, după apariţiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului "The Houstons: On Our Own", produs şi difuzat de postul de televiziune Lifetime, care a prezentat viaţa familiei Houston după decesul celebrei cântăreţe.

Una dintre controversele generate de acest reality show a vizat relaţia lui Bobbi Kristina cu Nick Gordon, un tânăr sărac care locuia în reşedinţa cântăreţei Whitney Houston şi cu fiica ei, de când acesta avea vârsta de 12 ani.

La doar câteva luni după aceea, Bobbi Kristina şi Nick Gordon au anunţat că s-au logodit.

În ianuarie 2014, Bobbi Kristina a publicat pe contul ei de Twitter o fotografie cu două verighete, alături de un mesaj - "Tineri căsătoriţi. Sunt atât de îndrăgostită" -, confirmând astfel căsătoria ei cu Nick Gordon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici