Bobbi Kristina Brown va fi înmormântată pe 3 august, alături de mama ei, Whitney Houston - VIDEO

Bobbi Kristina Brown, care a murit duminică la vârsta de 22 ani, va fi înmormântată pe 3 august alături de mama ei, cântăreaţa Whitney Houston, în cimitirul Fairview din New Jersey, informează contactmusic.com.

Urmărește
651 afișări
Imaginea articolului Bobbi Kristina Brown va fi înmormântată pe 3 august, alături de mama ei, Whitney Houston - VIDEO

Bobbi Kristina Brown si mama sa, Whitney Houston (Foto: Hepta)

Un serviciu funerar în memoria ei va fi organizat sâmbătă, la Bisercia Metodistă St. James din Alpharetta, un oraş din statul american Georgia.

Medicii de la Institutul de medicină legală din Fulton County au predat familiei trupul neînsufleţit al lui Bobby Kristina, marţi, după ce au efectuat o autopsie, încercând să determine cauza morţii vedetei americane.

Specialiştii de la Institutul de medicină legală vor efectua şi o serie de teste toxicologice - care vor dura câteva săptămâni - dar, potrivit presei americane, se pare că poliţia nu a descoperit pe trupul lui Bobbi Kristina urme care să ateste producerea unei agresiuni.

O sursă a dezvăluit pentru UsMagazine.com faptul că membrii familiilor Houston şi Brown, inclusiv rapperul Bobby Brown, tatăl lui Bobbi Kristina, şi-ar fi dorit iniţial ca slujba funerară să aibă loc în cursul zilei de joi, dar au decis în cele din urmă să amâne ceremonia cu câteva zile, pentru a permite tuturor rudelor şi prietenilor să participe la înmormântare.

Bobbi Kristina, singurul copil al cântăreţei Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a murit într-un centru de îngrijiri paliative din Atlanta, în care a fost internată în luna iunie de membrii familiei sale. Ea a murit la şase luni după un incident rămas deocamdată fără o explicaţie oficială, în urma căruia a fost găsită în stare de inconştienţă în cadă, în reşedinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Atlanta.

Foto: Hepta

Medicii legişti americani consideră că aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu Bobbi Kristina în luna ianuarie va reprezenta o veritabilă "provocare", prin prisma intervalului de timp care a trecut de la accidentul suferit în cadă şi decesul acesteia. Bobbi Kristina a fost găsită în stare de inconştienţă în cadă de către iubitul ei, Nick Gordon, şi de un prieten al cuplului, pe 31 ianuarie.

Bobbi Kristina Brown a moştenit averea mamei sale.

Nick Gordon a fost acuzat într-un proces de 10 milioane de dolari, iniţiat la sfârşitul lunii iunie, că i-a provocat iubitei sale leziuni cauzatoare de moarte şi că i-a furat o sumă mare de bani din cont în timp ce ea se afla în comă.

Bobbi Kristina Brown era o cântăreaţă aspirantă şi a început să cânte alături de mama ei celebră încă din 1999, cu ocazia single-ului "My Love is Your Love". În 2003, Bobbi Kristina şi mama ei au înregistrat un alt duet, "Little Drummer Boy", pentru un album de Crăciun.

Tatăl ei este Bobby Brown, un artist rap şi R&B recompensat cu Grammy, care şi-a început cariera în calitate de solist al grupului New Edition.

Whitney Houston şi Bobby Brown au avut o căsnicie turbulentă, marcată de numeroase internări în clinici de dezintoxicare. Cei doi artişti au divorţat în momentul în care fiica lor avea vârsta de 14 ani. Whitney Houston a spus că mariajul ei de 15 ani cu Bobby Brown, care s-a încheiat în 2007, a fost "alimentat de droguri şi alcool".

Relaţia lor turbulentă şi comportamentele lor adeseori haotice au fost prezentate pe larg într-un reality show TV intitulat "Being Bobby Brown".

După moartea mamei sale, Bobbi Kristina a fost spitalizată de două ori, din cauza unor crize de anxietate.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanţe ilegale, după apariţiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului "The Houstons: On Our Own", produs şi difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viaţa familiei Houston după decesul celebrei cântăreţe. În acelaşi an, Bobbi Kristina a avut o apariţie în calitate de invitat special în "For Better or Worse", un serial TV despre viaţa cuplurilor căsătorite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici