Bobby Brown, arestat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate

Rapperul Bobby Brown, fostul soţ al cântăreţei Whitney Houston, a fost arestat luni, la Los Angeles, pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate sau sub influenţa unor droguri, a anunţat poliţia americană.

Urmărește
128 afișări
Imaginea articolului Bobby Brown, arestat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate

Bobby Brown (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Bobby Brown, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat puţin după miezul nopţii de luni spre marţi, în cartierul Tarzana din San Fernando Valley.

Cântăreţul a atras atenţia unui echipaj de poliţie întrucât vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea.

"Bobby Brown prezenta semne evidente de ebrietate şi a fost supus unei serii de teste pe care nu a fost capabil să le treacă", a declarat poliţistul Mike Harris.

Rapperul a fost încarcerat pentru puţin timp, fiind apoi eliberat contra unei cauţiuni de 5.000 de dolari.

Potrivit site-ului TMZ.com, specializat în postarea de informaţii despre celebrităţi, Bobby Brown a mai fost arestat, în 1996, pentru fapte similare, care i-au adus o condamnare de opt zile de închisoare.

Brown, solist al grupului rap New Edition, a fost căsătorit cu Whitney Houston timp de aproape 15 ani. Cei doi au avut împreună un copil, Bobbi Kristina, în prezent în vârstă de 19 ani.

Cântăreaţa americană a decedat pe 11 februarie, la vârsta de 48 de ani, în camera ei de hotel, la Los Angeles. Potrivit autopsiei, artista a murit înecată în cada din camera ei de hotel, după ce consumase cocaină, fapt care a contribuit la deces.

Supranumită "Vocea", vedeta a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici