Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, la Hollywood Multiplex

Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, de la ora 21.00, la Hollywood Multiplex, spectacolul urmând să fie difuzat live pe voyo.ro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
1324 afișări
Imaginea articolului Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, la Hollywood Multiplex

Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, la Hollywood Multiplex

Unii petrec în cluburi de ziua lor, alţii îşi închid telefoanele sau pleacă din ţară, dar, de ziua lui, Mihai Bobonete a ales să-şi invite publicul fidel la cinema. Nu e vorba de o invitaţie la film, ci de primul show de stand-up comedy organizat profesionist într-o sală de cinematograf. Joi seară, de la 21.00, la Hollywood Multiplex (Mall Vitan), Bobonete va fi gazda spectacolului "Bobo's Laif", un one man show veritabil.

După succesul incontestabil înregistrat în serialul "Las Fierbinţi", difuzat pe Pro TV, Bobiţă promite că cei prezenţi la spectacolul "Bobo's Laif" vor avea parte de o oră de hohote de râs cu cele mai bune momente ale sale, cu replici care l-au făcut celebru.

"E un spectacol diferit de maratoanele de până acum, care adunau 6, 7 nume într-un spectacol de genul ăsta. Mâine eu voi face un one-man show care va aduce publicului chintesenţa celor 9 ani de cariera de comediant. Este o premieră pentru stand-up comedy, aceea de a-l susţine într-o sală de cinema, dar cred sincer că este, de fapt, un spaţiu legitim. E o încercare a mea de mariaj între conceptul de entertainer şi meseria de actor", a declarat acesta.

Mihai Bobonete este un nume cu rezonanţă în stand-up comedy-ul românesc, unde a debutat în 2003. Face parte din trupa Improvizaţii şi a ajuns cunoscut pentru show-urile sale. Este cunoscut pentru rolurile din producţiile "Vine Poliţia!", "Made in Romania", "TacaPaca", "Las Fierbinţi" şi din filmul "Naşa". Reuşeşte cu succes să joace atât roluri negative, cât şi să intre în pielea personajelor amuzante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici