El a arătat astfel că a beneficiat de avantajul copilăriei de ţară, unde permanent este ceva de făcut cu responsabilitate şi a povestit cum, fiind cel mai mic dintre cei cinci fraţi ai săi, a trebuit să aibă grijă de gâşte.
„Le duceam la apă şi mă deranjau că treceau râul şi intrau pe iarba oamenilor. Aceştia mă reclamau la părinţi, iar ei mă întrebau «Unde ai fost, Emile?»”, a povestit Boc.
Premierul interimar a mai relatat că, imediat după căderea Guvernului, a telefonat părinţilor pentru a-i liniştri şi a le spune că nu se va întâmpla nimic rău cu el prin pierderea postului de prim-ministru, deoarece poate lucra în continuare ca profesor.