Damon Albarn, liderul trupei britanice, a declarat că va lansa noul album, înregistrat pe iPad-ul său, pe site-ul Gorillaz.com.
Jamie Hewlett, colegul său din trupa Gorillaz, a declarat pentru publicaţia australiană Perth Now: „În Ajunul Crăciunului, vom lansa videoclipul uneia dintre piesele incluse în acest album. Apoi, în prima zi de Crăciun, fanii vor putea să descarce gratuit întregul album. Acesta este cadoul nostru de Crăciun pentru fanii noştri”.
În noiembrie, Damon Albarn a declarat într-un interviu acordat revistei New Musical Express că întregul album a fost înregistrat în timpul turneului mondial întreprins de trupa Gorillaz în a doua parte a acestui an.
Cel de-al treilea album al grupului Gorillaz, intitulat „Plastic Beach”, care dă şi numele acestui turneu mondial, a fost lansat în luna martie şi a ajuns pe locul al doilea în topurile muzicale britanice.
Trupa Gorillaz a cântat în iunie la festivalul de la Glastonbury, unde a fost cap de afiş, după ce rockerii de la U2 şi-au anulat prezenţa la eveniment din cauza recentei operaţii la spate la care a fost supus solistul grupului, Bono.
Gorillaz este un proiect britanic compus din 4 personaje virtuale: 2D, Murdoc, Noodle şi Russell. Trupa a fost creată de Damon Albarn şi Jamie Hewlett. Lor li s-au alăturat DJ Dan „The Automator” Nakamura şi rapper-ul Del Tha Funkee Homosapiens. Mixând cu succes ritmuri de hip hop cu cele de pop, reggae şi influenţe folclorice din Orientul Mijlociu, cărora le-au fost asociate o serie de personaje de desene animate, trupa Gorillaz a înregistrat câteva succese notabile, precum piesele „Clint Eastwod” şi „Feel Good Inc.”
Primul album al formaţiei, „Gorillaz” (2001), s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. Al doilea, „Demon Days” (2005) a depăşit 4,5 milioane de copii.
Gorillaz a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai de succes formaţie virtuală din lume.