Prima pagină » Life-Inedit » Adriana Bahmuţeanu a născut un băieţel de 3,2 kilograme

Adriana Bahmuţeanu a născut un băieţel de 3,2 kilograme

Adriana Bahmuţeanu a născut vineri dimineaţă, în jurul orei 8.30, un băieţel perfect sănătos, care are 3,2 kilograme, a declarat pentru MEDIAFAX Silviu Prigoană, soţul vedetei de televiziune.
Adriana Bahmuţeanu a născut un băieţel de 3,2 kilograme

Potrivit lui Silviu Prigoană, copilul s-a născut prin cezariană, la Maternitatea Polizu din Bucureşti.

„Are 3,2 kilograme, este perfect sănătos, iar mama este bine. Sperăm ca în maxim cinci zile să fie acasă”, a spus Silviu Prigoană.

El a precizat că nu au decis încă ce nume să-i pună fiului lor. „Sănătos să fie. Acum ne gândim ce nume o să îi punem”, a mai spus Prigoană.

Soţii Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană mai au un băiat, Mihai Maximus, născut în 2007.

Pe de altă parte, în 2009, Adriana Bahmuţeanu a născut prematur un băieţel, care a murit după doar trei săptămâni de viaţă. Băieţelul, care a primit numele Darius Eduard, a avut la naştere greutatea de 900 de grame.

Silviu Prigoană mai are doi fii, Honorius şi Silvius.