- Home
- Life-Inedit
- SYDNEY, (03.02.2010, 19:42)
Brian Johnson de la AC/DC critică vedetele care ţin prelegeri despre caritate în timpul concertelor
Brian Johnson, solistul trupei rock australiene AC/DC, a transmis un mesaj tuturor starurilor rock din lume, cerându-le să nu mai ţină discursuri despre caritate în timpul concertelor pe care le susţin.
Urmărește
127 afișări
Brian Johnson de la AC/DC critică vedetele care ţin prelegeri despre caritate în timpul concertelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-un interviu acordat publicaţiei australiene The Daily Telegraph, Brian Johnson a declarat că oamenii care vin la concertele rock nu îşi doresc ca personalităţi precum Bono sau Bob Geldof să urce pe scenă şi să le ceară să se gândească la copiii înfometaţi din lumea a treia.
"Eu nu încep să le spun tuturor că trebuie să doneze bani, pentru că nu toată lumea îşi permite să facă acest lucru", a declarat Brian Johnson, a cărui trupă a primit în urmă cu câteva zile primul premiu Grammy într-o carieră de peste 37 de ani, pentru "War Machine", care s-a impus la categoria "cea mai bună piesă hard rock".
"Atunci când eram un simplu muncitor, nu voiam să merg la un concert ca să aud un ticălos care îmi vorbeşte de sus şi îmi spune că ar trebui să mă gândesc la nişte copii din Africa", a continuat muzicianul australian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
El a adăugat că trupa sa preferă să facă acte de caritate într-o manieră privată: "E foarte bine să faci acte de caritate, însă nu trebuie neapărat să le faci la un post de televiziune ca să te vadă lumea întreagă".
Comentariile lui Brian Johnson apar în perioada în care trupa AC/DC se pregăteşte să pornească, săptămâna viitoare, în primul turneu australian al grupului din ultimii nouă ani, după ce au susţinut deja numeroase concerte în lumea întreagă, în cadrul seriei de concerte de promovare a albumului "Black Ice".
AC/DC este o formaţie de hard rock înfiinţată în Sydney, Australia, în 1973, de fraţii Angus şi Malcolm Young. În prezent, trupa este formată din Angus Young - chitară solo, Malcolm Young - chitară ritmică, Brian Johnson - voce, Cliff Williams - bas, Phil Rudd - baterie. "Black Ice" este cel de-al 15-lea album de studio al trupei şi a fost lansat în octombrie 2008, vânzându-se în peste 6,7 milioane de copii pe plan mondial şi devenind nr. 1 în 29 de ţări, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, Canada şi Australia.
AC/DC a vândut de-a lungul anilor peste 200 de milioane de albume şi s-a situat pe locul al patrulea în topul 100 VH1 al celor mai mari artişti de hard rock.
Trupa AC/DC va concerta şi în România, pe 16 mai, în Piaţa Constituţiei din Capitală.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
astăzi, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump