Britney Spears, ironizată în "South Park"

Britney Spears s-a alăturat personalităţilor ironizate în serialul animat de televiziune "South Park", într-un episod în care turbulenta cântăreaţă americană este transportată la Polul Nord, informează hollywood.com

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Britney Spears, ironizată în "South Park"

Britney Spears, ironizată în "South Park"

Un purtător de cuvânt din partea producătorilor longevivului serial a indicat, într-un comunicat: "Britney Spears încearcă să scape de viaţa ei (de până acum, n.r.) în nişte munţi de lângă South Park, unde este văzută de Stan şi Kyle (două personaje ale serialului, n.r.)". "Stan şi Kyle sunt prinşi în vârtejul celebrităţii lui Britney şi al vâlvei fără sfârşit pe care o stârneşte oriunde se duce".

Potrivit sursei citate, cele două personaje au ca misiune să o transporte pe turbulenta cântăreaţă la Polul Nord.

Serialul animat "South Park" este creat de Matt Stone şi Trey Parker şi urmăreşte aventurile a patru copii din micul oraş montan cu acelaşi nume, din statul Colorado, folosindu-le ca pretext pentru satire acide la adresa societăţii, stilului de viaţă, tabuurilor şi evenimentelor din Statele Unite. Serialul este celebru pentru utilizarea parodiei şi a umorului negru şi pentru atacarea deschisă, provocatoare şi fără menajamente a unor subiecte controversate precum homosexualitatea sau religia. De altfel, pe parcursul anilor, s-a întâmplat de câteva ori ca unele episoade să fie cenzurate de Comedy Central.

La începutul lui 2006, "South Park" a stârnit mare vâlvă cu un episod în care era satirizat actorul american Tom Cruise ca membru ilustru al cultului scientologic. Tot în 2006, creatorii serialului au stârnit din nou scandal cu un episod în care era ironizată moartea celebrului prezentator de televiziune australian Steve Irwin, "Vânătorul de crocodili".

Printre alte celebrităţi ironizate de producători se numără cântăreţul Marilyn Manson, regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi preşedintele american George W. Bush.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici