Bruce Willis, în rolul unui poliţist, într-un thriller SF

Bruce Willis îşi va relua tipul de rol cu care s-a consacrat, acela de poliţist, într-un thriller SF , "The Surrogates", sub bagheta regizorului Jonathan Mostow, autorul succesului "Terminatorul 3: Supremaţia Roboţilor", informează variety.com.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Bruce Willis, în rolul unui poliţist, într-un thriller SF

Bruce Willis, în rolul unui poliţist, într-un thriller SF

Filmările la producţia marca Disney vor începe în februarie, la Boston, informează variety.com.

Scenariul va fi semnat de Michael Ferris şi John Brancato, fiind inspirat dintr-un roman grafic lansat de Top Shelf Comix. Cei doi scenarişti au colaborat şi la ultimul film regizat de Mostow, "Terminatorul 3: Supremaţia Roboţilor".

Povestea este situată într-un viitor apropiat, în care oamenii trăiesc în izolare şi interacţionează indirect prin intermediul unor roboţi surogat, care sunt versiuni îmbunătăţite ale lor. Willis joacă rolul unui poliţist care, prin intermediul surogatului său, investighează asasinatele altor surogate. Poliţistul se vede nevoit să se aventureze afară din locuinţa sa, după foarte mulţi ani, şi va reuşi să distrugă o conspiraţie.

Bruce Willis urmează să mai joace în "Pinkville", bazat pe masacrul de la My Lay, un film cu care Oliver Stone revine la seria sa de filme despre războiul din Vietnam. În film, care va fi produs de compania lui Tom Cruise, Willis va juca rolul generalului William R. Peers, care a supervizat ancheta asupra masacrului de la My Lay, sat vietnamez care a fost ţinta unui atac mortal lansat de o unitate militară americană. Numeroşi civili, majoritatea femei şi copii, au murit, fapt care a stârnit un val de furie în lumea întreagă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici