Noua uniformă a armatei ruse, îmbinare între modern şi tradiţional
Iudaşkin explică într-un interviu că a încercat să răspundă nevoilor practice, dar şi să îi facă pe soldaţi să se simtă bine şi să arate bine. "Este o uniformă modernă care poate fi înţeleasă mai uşor de către un tânăr care merge în armată şi sper să le placă", afirmă creatorul de modă.
Iudaşkin a câştigat o licitaţie pentru contractul cu armata rusă, săptămâna trecută prezentându-i noua uniformă preşedintelui Vladimir Putin. Una dintre schimbările majore a fost modernizarea bocancilor.
Creatorul a enumerat principalele elemente ce caracterizează noua uniformă: "noua tehnologie, inovaţia, tradiţia, confortul şi respectarea istoriei".
"Sigur că sub noua uniformă vor domni buna dispoziţie şi spiritul pozitiv; sunt foarte importante", apreciază Iudaşkin.
Armata rusă este una dintre cele mai numeroase din lume, însă imaginea ei a fost afectată în ultimii ani de menţinerea stagiului obligatoriu, de lipsa fondurilor şi de actele de intimidare împotriva noilor recruţi, aspecte pe care Kremlinul intenţionează să le schimbe.