- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (27.01.2012, 01:21)
Cadourile primite de Nicolae Ceauşescu, vândute la licitaţie în Bucureşti. Ce obiecte din "Epoca de aur" au putut fi achiziţionate
Bijuterii scumpe, obiecte de artă, piei de animale, stilouri şi covoare uriaşe care i-au aparţinut fostului dictator Nicolae Ceauşescu s-au aflat între obiectele vândute miercuri seara la licitaţie la Bucureşti, relatează CNN.
Urmărește
634 afișări
Cadourile primite de Nicolae Ceauşescu, vândute la licitaţie în Bucureşti. Ce obiecte din "Epoca de aur" au putut fi achiziţionate (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
Cuplul Ceauşescu a fost executat în cursul revoluţiei sângeroase din 1989, dar acesta a lăsat o colecţie de obiecte excentrice care i-au fost oferite de lideri străini în decursul celor 24 de ani cât s-au aflat la putere.
Colecţia de 70 de loturi contrastează, prin stilul său extravagant, cu viaţa românilor afectaţi de sărăcie şi foame în timpul perioadei comuniste.
Numele licitaţiei, "Epoca de Aur", reprezintă o trimitere la ultimii ani ai regimului Ceuşescu, perioadă în care versiunea oficială afirma că naţiunea prosperă, în timp ce realitatea era lipsa hranei şi a electricităţii, majoritatea românilor temându-se totodată de Securitate, poliţa secretă a regimului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
-
Ceaţa afectează circulaţia pe drumurile din ţară. Ce recomandă poliţistii
Cea mai scumpă piesă, cu un preţ de pornire de 3.800 de euro, a fost o pictură intitulată "Scânteia", înfăţişând o muncitoare citind ziarul.
O altă atracţie a fost o pereche de porumbei placaţi cu argint, pe care Ceauşescu i-a primit de la şahul Iranului Reza Pahlavi în cursul unei vizite în 1977. De asemenea, un stilou Pilot Elite care face pate din colecţia fostului lider român de instrumente de scris, a avut un preţ de pornire de 2.000 de euro. Ceauşescu l-a primit în 1975 de la liderul Japoniei, în cursul unei vizite în această ţară.
Fondatorul Chinei comuniste Mao Zedong i-a oferit lui Ceauşescu un iac din bronz, în anii '70. Statueta a avut un preţ de pornire de 300 de euro.
Între cele mai excentrice obiecte s-au aflat şi două piei de animale, şi anume una de tigru, cu un preţ de pornire de 1.800 de euro, şi una de leopard, cu un preţ de pornire de 1.200 de euro.
Cutia pentru bijuterii a Elenei Ceauşescu a fost scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 400 de euro.
Ceauşescu "a fost lăudat pentru o societate egală, însă atunci când te uiţi la această cutie pentru bijuterii îţi dai seama că nu a fost aşa", a declarat Steven, un student la Oxford University, care a vizitat galeria înainte de licitaţie. "Ceauşescu şi soţia sa au avut un stil de viaţă extravagant, ca majoritatea liderilor comunişti", a continuat el.
"Eu cred că arta comunistă se vinde foate bine deoarece este bine executată", a mai spus Steven.
"Cel mai iubit fiu al poporului", cum i se spunea, este înfăţişat pe un covor care s-a aflat cândva în Palatul Poporului, o clădire uriaşă în care în prezent îşi desfăşoară activitatea Parlamentul României. Ceauşescu este înfăţişat în mijlocul covorului, deasupra altor lideri comunişti, fiind flancat de însemne pentru "pace". Preţul de pornire al acestui covor a fost de 800 de euro.
"Privind în jur, pot să spun că a creat o societate utopică, în care toată lumea zâmbeşte, nimeni nu are nicio grijă", a declarat Nichi, o studentă, în timp ce admira covorul. "Deşi cred că este o colecţie interesantă, plină de simboluri ascunse, mi se pare intrigant ca cineva să vrea ceva ce i-a aparţinut lui Ceuşescu", a adăugat ea.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda. Ce spune directorul Muzeului Național de Istorie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe