- Home
- Life-Inedit
- NEW YORK, (09.11.2013, 12:03)
- Florin Badescu
Călătoria în spaţiu a miliardarului Richard Branson, difuzată în direct de NBC
Miliardarul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin Group, a anunţat vineri că postul de televiziune NBC va transmite în direct călătoria sa în spaţiu inaugurală la bordul vehiculului spaţial Virgin Galactic SpaceShip Two.
Urmărește
363 afișări
Richard Branson (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)
Dacă totul va funcţiona corect în timpul testelor prevăzute în calendarul ce precede lansarea, Richard Branson şi cei doi copii ai săi, Holly, în vârstă de 31 de ani, şi Sam, în vârstă de 28 de ani, ar putea decola spre orbita terestră de la o bază spaţială din New Mexico, în august 2014.
Călătoria lor va fi transmisă în direct de postul NBC, care va înregistra în prelabil şi pregătirile care vor fi făcute înainte de acest zbor spaţial.
"Suntem încântaţi că vom colabora cu voi", le-a spus Richard Branson, în vârstă de 63 de ani, celor doi prezentatori ai emisiunii matinale "Today" de la NBC, Matt Lauer şi Savannah Guthrie.
"Va fi un an incredibil de interesant", a adăugat el.
NBC intenţionează să difuzeze un program special în seara de dinaintea lansării, iar Matt Lauer şi Savannah Guthrie vor prezenta lansarea de a doua zi în cadrul unei transmisiuni live care va avea o durată de trei ore.
Miliardarul britanic a dezvăluit faptul că vehiculul spaţial construit de compania sa a depăşit deja viteza sunetului în timpul testelor şi intenţionează să efectueze la începutul anului viitor un nou test, la limita spaţiului.
Richard Branson şi copiii lui vor fi primii pasageri ai acelui vehicul spaţial care va avea doi piloţi şi un total de şase pasageri. Numele celorlalţi pasageri din zborul inaugural nu au fost deocamdată anunţate.
Aproape 700 de persoane, inclusiv actorul Leonardo DiCaprio şi astrofizicianul Stephen Hawking, au semnat contracte individuale pentru zborurile spaţiale ce vor fi operate de grupul Virgin Galactic. Un bilet pentru o astfel de călătorie spaţială va costa până la 250.000 de dolari.
Călătoriile spaţiale reprezintă cea mai recentă dintre pasiunile lui Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din lume, al cărui grup cuprinde afaceri diverse, de la companii aeriene la telefonie mobilă. Miliardarul britanic a încercat în trecut să zboare în jurul lumii într-un balon alimentat cu aer cald şi să traverseze Oceanul Atlantic la bordul unei bărci cu motor.
Richard Branson are o avere estimată la 4,6 miliarde de dolari şi ocupă locul al şaselea în topul celor mai bogaţi britanici, potrivit revistei Forbes.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:57
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 08:38
Microsoft a raportat venituri cu 12% în creştere în ultimul trimestru