- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (01.10.2014, 12:39)
- Florin Badescu
California, primul stat american care interzice pungile din plastic
California a devenit marţi primul stat american care interzice pungile din plastic, iar această măsură va intra în vigoare în iulie 2015.
Urmărește
521 afișări
California, primul stat american care interzice pungile din plastic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit legii care a fost ratificată marţi de guvernatorul acestui stat american, pungile din plastic de unică folosinţă vor dispărea din magazinele alimentare şi din farmacii începând de la 1 iulie 2015, apoi din minimarketuri, magazine care vând alcool şi din pescării, începând din 1 iulie 2016.
Politicienii americani au adoptat această lege în primele zile ale lunii septembrie, iar guvernatorul Californiei, Jerry Brown, avea la dispoziţie până la sfârşitul lunii pentru a o ratifica.
"Această lege reprezintă un pas în direcţia cea bună, ea reduce torentul de pungi din plastic care ne poluează plajele, parcurile şi chiar oceanul în sine", a comentat guvernatorul californian, după promulgarea de marţi a textului de lege.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
"Suntem primii care interzic aceste pungi şi nu vom fi singurii care o vor face", a adăugat el.
Legea permite magazinelor să factureze cu 10 cenţi pungile din hârtie sau reutilizabile.
Interdicţii similare, susţinute de organizaţiile care militează pentru protejarea mediului înconjurător, sunt deja în vigoare în câteva oraşe americane, precum Los Angeles şi San Francisco.
Legea era combătută de opoziţia republicană care consideră această interdicţie un fel de ingerinţă a statului în afacerile companiilor mici şi mijlocii. Legea este criticată şi de producătorii de pungi din plastic, care evocă riscul unor concedieri şi apariţia unor costuri suplimentare pentru consumatori.
În Franţa, guvernul doreşte să interzică pungile din plastic de folosinţă unică din comerţ începând cu 1 ianuarie 2016.
Comisia Europeană a cerut în 2013 statelor membre să reducă utilizarea acestor tipuri de pungi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe