Cameron Diaz colecţionează buchete de mireasă

Actriţa americană Cameron Diaz a declarat pentru ediţia britanică a revistei OK! că, deşi nu-şi doreşte să se căsătorească, ea colecţionează buchetele de mireasă pe care le prinde la nunţi, informează femalefirst.co.uk.

Urmărește
161 afișări
Imaginea articolului Cameron Diaz colecţionează buchete de mireasă

Cameron Diaz colecţionează buchete de mireasă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul filmului "Viaţa surorii mele/ My Sister's Keeper" a declarat că nu-şi doreşte deloc să se mărite, însă întotdeauna se asigură că prinde buchetul de mireasă, lucru care, potrivit tradiţiei, înseamnă că se va căsători curând.

"Mi-e frică de angajamente! Este vorba de a fi într-o poziţie potrivită, în momentul potrivit, în locul potrivit. Nu vreau să mă mărit. Vreau doar să prind buchete - am o colecţie întreagă", a declarat Diaz pentu revista OK!.

Actriţa în vârstă de 36 de ani - care are la activ relaţii cu o serie de bărbaţi chipeşi precum Justin Timberlake, Paul Sculfor, Matt Dillon şi Jared Leto - a mai spus că îi place ideea de a îmbătrâni.

Ea a adăugat pentru revista OK!: "Când aveam 20 de ani, abia aşteptam să ajung la 30 - şi aveam dreptate. Te cunoşti mai bine, ai mai multă experienţă şi, dacă te porţi într-un anume fel, ştii ce va urma. Ai mai multă putere de a nu da curs unui impuls de a acţiona într-un anume fel, pentru că ştii ce va urma".

Cameron Diaz este una dintre actriţele cel mai bine plătite la Hollywood. Ea este cunoscută publicului din producţii precum "Îngerii lui Charlie", "Mary cea cu vino-ncoace", "Shrek", "Vanilla Sky - Deschide ochii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici