Cameron Diaz, în vârstă de 42 de ani, şi Benji Madden, în vârstă de 35 de ani, au fost văzuţi pentru prima dată împreună în luna mai a acestui an, iar zvonurile legate de seriozitatea relaţiei lor nu au contenit să apară. Cei doi s-ar fi cunoscut prin intermediul lui Nicole Richie, bună prietenă cu Diaz şi cumnată a lui Benji Madden.
Informaţia privind logodna lui Cameron Diaz cu Benji Madden a fost publicată iniţial de Us Weekly, care a vorbit cu mai multe surse apropiate cuplului. Potrivit unor relatări, Diaz şi Madden au confirmat pentru cei apropiaţi logodna lor.
„Toată lumea crede ca este o nebunie, dar toşi sunt fericiţi pentru ei. Benji tinde să se îndrăgostească foarte uşor, dar de data asta este pe bune şi a găsit o fată minunată. Este evident că se fac foarte fericiţi unul pe altul şi nimic nu este mai important„, a declarat sursa citată de Us Weekly
Actriţa Cameron Diaz, al cărei cel mai recent film, „Annie”, a avut deja premiera în Statele Unite, a mai avut relaţii cu vedete ca Justin Timberlake, Jared Leto şi Alex Rodriguez. La rândul său, Benji Madden a avut relaţii cu Eliza Doolitle şi Holly Monk.
Informaţia privind logodna celor doi nu a fost confirmată oficial de reprezentanţii actriţei şi ai muzicianului.
Cameron Diaz, născută în 1972, a jucat mai ales în comedii romantice, cum ar fi filmele cu mare succes la public „Mary cea cu vino-ncoa’/ Something About Mary” (1998), dar şi în drama „Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) şi în franciza „Îngerii lui Charlie”.
Cameron Diaz a mai putut fi văzută în filmele „Viaţă pentru sora mea”, „Cutia” şi în comedia „Knight and Day”, în care joacă alături de Tom Cruise, precum şi în „Profă rea, dar buuună/ Bad Teacher” (2011). Unul dintre cele mai recente filme în care a jucat este comedia „The Other Woman/ Cealaltă femeie”, regizată de Nick Cassavetes, alături de Leslie Mann şi Kate Upton, care a avut premiera în România pe 9 mai. De asemenea, filmul „Sex Tape”, regizat de Jake Kasdan, din distribuţia căruia fac parte actorii Cameron Diaz şi Jason Segel, a avut premiera în cinematografele din România pe 18 iulie.