Când visele se împletesc cu realitatea: Motivul pentru care o femeie şi-a înghiţit propriul inel de logodnă | FOTO, VIDEO
La scurt timp după ce s-a trezit în locuinţa sa din California, Evans a realizat că inelul său de logodnă lipsea. Tânăra a spus că şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat şi şi-a trezit logodnicul pentru a-i explica. Cei doi au mers de urgenţă la spital.
Evans a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, pentru că medicii au susţinut că aceasta ar fi cea mai bună decizie în acest caz, dat fiind faptul că tânăra avea un inel cu diamant de peste 2 carate în stomacul său.
„Am plâns foarte mult pentru că eram foarte îngrijorată că o să mor”, a spus Evans. „Am aşteptat mult timp pentru acest inel şi vreau să mă mărit cu logodnicul meu”.
Din fericire, procedura a fost un succes, iar Evans a spus că s-a trezit „plângând în mod isteric”, potrivit CNN.
„Am fost foarte fericită pentru că nu ştiam dacă o să mă mai pot uita vreodată la inel în acelaşi fel”, a declarat Evans pentru ABC News.