Cântăreaţa Duffy, aproape de moarte. Cum a scăpat vedeta cu viaţă dintr-o întâmplare dramatică

Cântăreaţa de origine galeză Duffy a fost aproape de moarte la mijlocul acestei săptămâni. Cu toate acestea, vedeta a reuşit să se salveze la timp dintr-o situaţie care se putea finaliza dramatic.

Urmărește
816 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Duffy, aproape de moarte. Cum a scăpat vedeta cu viaţă dintr-o întâmplare dramatică

Aimee Anne Duffy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Duffy a scăpat cu viaţă din incendiul care i-a distrus, miercuri, casa în valoare de 12 milioane de lire sterline (14,9 milioane de euro), situată în Kensington, vestul Londrei, informează nme.com.

Cântăreaţa era acasă când a izbucnit incendiul. Potrivit publicaţiei Evening Standard, Duffy a reuşit să-şi salveze din incendiu cele două pisici şi câinele pe care îi are.

Aproximativ 60 de pompieri s-au luptat cu flăcările, timp de peste şase ore, la apartamentul de lux al lui Duffy, care era dotat cu piscină şi cinematograf.

Aimee Anne Duffy, născută pe 23 iunie 1984 în Ţara Galilor, cunoscută sub numele de scenă Duffy, este o compozitoare şi interpretă britanică. Cu un timbru special şi abordând un stil muzical cu accente retro, artista galeză şi-a lansat albumul de debut, "Rockferry", în 2008, care s-a bucurat de un imens succes comercial şi a fost recompensat cu un premiu Grammy. Cel de-al doilea album, intitulat "Endlessly", a fost lansat în noiembrie 2010. În prezent, cântăreaţa lucrează la cel de-al treilea album al său.

Duffy a concertat şi în România, la Mamaia, în iunie 2009. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici