Cântăreaţa Feli vrea o schimbare de mentalitate cu “Hainele şi carnea”, o piesă pentru 18+ | VIDEO

Cântăreaţa Feli vorbeşte despre o schimbare de mentalitate cu “Hainele şi carnea”, o pereche de compoziţii lansate în weekend, pentru un public care a depăşit vârsta de 18 ani, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
290 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Feli vrea o schimbare de mentalitate cu “Hainele şi carnea”, o piesă pentru 18+ | VIDEO

Cântăreaţa Feli vrea o schimbare de mentalitate cu “Hainele şi carnea”, o piesă pentru 18+

Feli provoacă la senzualitate odată cu lansarea compoziţiei “Hainele şi carnea”, o pereche de piese căreia producătorii i-au asociat recomandarea 18+ şi precizarea că este una dintre piesele ”numai bune pentru primele minute dintr-o noapte de dragoste descătuşată şi fără inhibiţii”, se arată în comunicat.

“Într-o noapte de iubire pasională sfâşii întâi hainele şi apoi carnea. «Hainele şi carnea» reprezintă un pachet de două piese pe care eu le văd doar împreună şi îmi place să spun despre ele că sunt cadoul meu pentru iubiţi: 7 minute de preludiu înainte de o noapte lungă şi pasională”, povesteşte Feli care pare să sugereze că îşi doreşte şi o schimbare de mentalitate odata cu îndemnurile ei prezentate ca fiind recomandate doar celor care au depăşit vârsta de 18 ani.

“Nu ştiu de ce noi, femeile, nu vorbim deschis despre sex, nu îndrăznim să spunem că şi noi ne gândim la asta, ca e ceva normal şi sănătos şi e parte din bucuria vieţii. Mi-aş dori ca asta să se schimbe şi să îndrăznim mai mult.”

În momentul în care a compus cele doua piese, Feli susţine că a vizualizat o secvenţă de film: “O soţie, mamă, aflată într-o permanentă zonă de confort care uită mereu de ea, de plăcerile şi îndrăznelile ei are un declic şi se hotărăşte să pregătească o noapte sexy pentru ea şi bărbatul său”, ceea ce artista spune că le doreşte tuturor iubiţilor mai vechi şi mai noi.

Noua piesă poate fi văzută aici: 

Feli, pe numele întreg Felicia Donose, are 32 de ani şi s-a născut la Sebeş. A devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs Vocea României în anul 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici