Cântăreţul Miro va reprezenta Bulgaria la Eurovision

Cântăreţul Miro va reprezenta Bulgaria în concursul internaţional Eurovision, care va avea loc în mai 2010, la Oslo, în Norvegia, informează site-ul oficial al competiţiei.

Urmărește
94 afișări
Imaginea articolului Cântăreţul Miro va reprezenta Bulgaria la Eurovision

Cântăreţul Miro va reprezenta Bulgaria la Eurovision (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Miro a fost selectat să reprezinte Bulgaria la ediţia din 2010 a Eurovision Song Contest, a anunţat televiziunea publică bulgară, BNT.

Anul acesta, BNT a decis să folosească un sistem de selecţie intern pentru a decide reprezentantul ţării la Eurovision. Pentru aceasta, 51 de specialişti au fost desemnaţi pentru a alege artistul cel mai potrivit pentru concurs. Zece dintre aceştia l-au recomandat pe Miro, care a şi fost ales.

Urmează ca televiziunea publică bulgară să comisioneze şi să producă cinci piese pentru acesta, iar într-un show live televizat va fi aleasă, prin televoting, piesa care va concura la Eurovision.

Miro (Miroslav Kostadinov) este un cunoscut interpret bulgar, care a primit mai multe premii naţionale în ţara sa. El s- a remarcat în duoul KariZma, în care evolua alături de Galya (Galina Kurdova).

Concursul Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice.

Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică - ca Abba şi Celine Dion.

La concurs participă ţările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc sau Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambiţios pentru acele timpuri - televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească ţările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediţie având loc în Elveţia, în 1956.

Doar şapte ţări au participat în primul an - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Elveţia şi Luxemburg. Concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele şapte ţări - o cifră record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. De-a lungul timpului, concursul a suferit numeroase schimbări. Pe măsură ce tot mai multe ţări doreau să ia parte la competiţie, a fost necesară stabilirea unui sistem de selecţie. Mai multe variante au fost testate până s-a ajuns la o formă stabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici