Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul Le Parisien, fostul top model italian a început să cucerească inimile francezilor, aceştia fiind de părere că este elegantă (92%), modernă (89%), simpatică (73%) şi inteligentă (69%).
60% dintre francezi cred că Bruni va ajuta la modernizarea imaginii Franţei, în timp ce 47% sunt de părere că aceasta va contribui la promovarea culturii franceze în străinătate.
Carla Bruni-Sarkozy s-a situat însă pe locul al şaselea în topul 7 al celor mai reprezentative prime doamne ale Franţei din epoca modernă, cu 43% dintre voturi, faţă de 81% câte a obţinut Bernadette Chirac, soţia fostului preşedinte francez.
Pe locul al şaptelea în acest top s-a situat fosta soţie a lui Nicolas Sarkozy, Cecilia (36%), care a divorţat de acesta în octombrie 2007, la cinci luni după ce a devenit preşedinte al Franţei.
Carla a încercat să nu iasă în mod deosebit în evidenţă de când s-a căsătorit cu preşedintele francez, în februarie, dar a ieşit recent din conul de umbră în timpul vizitei de stat în Marea Britanie, unde a reuşit să uimească prin eleganţa şi stilul său.
În timp ce Sarkozy a lăudat-o pe soţia sa pentru prezenţa la Londra, doar 30% dintre francezii intervievaţi pentru acest sondaj au declarat că aceasta ar putea ajuta la îmbunătăţirea imaginii soţului ei.
Popularitatea lui Sarkozy a scăzut anul acesta sub pragul minim de 40%, mai ales din cauza vieţii sale particulare foarte turbulente.