Compania italiană a dorit să afle cu ajutorul acestui sondaj care este cea mai populară scenă de dragoste din toate timpurile.
În această scenă din lungmetrajul „Titanic”, personajele interpretate de Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio – Rose, respectiv Jack – se află în cel mai îndepărtat punct de la prova Titanicului şi îşi imaginează că zboară.
Pe locul al doilea s-a clasat scena în care personajul lui Andrew Lincoln îşi declară dragostea faţă de personajul interpretat de Keira Knightley în filmul „Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”.
Podiumul este completat de scena din „Fantoma mea iubita/ Ghost” în care Patrick Swayze şi Demi Moore modelează împreună un vas din lut.
Pe locurile următoare din topul 10 al celor mai romantice scene din cinematografie s-au clasat, în ordine, scena jurnalului din „Jurnalul/ The Notebook”.
Scena finală a urcării pe scară din „Frumuşica/ Pretty Woman”.
Scena în care personajul interpretat de Patrick Swayze rosteşte fraza „Nobody puts Baby in the corner” din „Dirty Dancing”.
Scena de pe Empire State Building cu Meg Ryan şi Tom Hanks din filmul „Nopţi albe în Seattle/ Sleepless in Seattle”.
Scena finală din „Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in Translation”.
Scena finală din fabrică din filmul „Ofiţer şi gentleman/ An Officer and a Gentleman”.
Scena sărutului din „Casablanca”.
Acest sondaj face parte din campania „Rekindle the Romance” lansată de compania Disaronno cu scopul de ajuta cuplurile să îşi revitalizeze vieţile amoroase, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Valentin.