Alpinistul Horia Colibăşanu porneşte într-o nouă expediţie în Himalaya, pe al patrulea vârf ca înălţime din lume

Publicat: 05 04. 2013, 19:30
Actualizat: 31 03. 2020, 04:11

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de reprezentanţii alpinistului Horia Colibăşanu, el va porni luni într-o expediţie în Himalaya, pe Vârful Lhotse, de 8.516 metri, al patrulea vârf ca înălţime din lume.

„Urcarea vârfului va fi pentru Horia Colibăşanu al şaselea optmiar din palmares, din cele 14 vârfuri himalayene şi o nouă premieră în alpinism pentru România. Sportivul va fi însoţit în expediţie, la urcarea spre vârf, de slovacul Peter Hamor, care are în palmares zece vârfuri de peste 8.000 de metri. Se va alătura echipei şi alpinistul român Justin Ionescu, experimentat în escaladă şi ascensiuni tehnice. Pentru expediţia Lhotse 2013, Horia nu va folosi oxigen suplimentar şi nici ajutorul şerpaşilor. Ascensiunea va fi una rapidă, în stil alpin, într-o echipă de doi alpinişti experimentaţi, care mizează pe forţa fizică şi mentală”, se arată în comunicat.

Vârful Lhotse face parte din Masivul Himalaya, situat la graniţa între Nepal şi China, aproape de Vârful Everest.

În limba tibetană, numele muntelui înseamnă „vârful din sud”, o referire la partea sudică a muntelui care are pereţi verticali de 4.000 de metri, una dintre cele mai periculoase regiuni de escaladat din lume.

Horia Colibăşanu are 32 de ani, este de profesie stomatolog şi practică alpinismul din 1998. În 2004, a fost primul român care a urcat pe K2 (8.611metri). În 2006, a urcat în premieră pentru România pe Manaslu (8.163 metri), iar în 2007 a urcat pe Dhaulagiri (8.167 metri), de asemenea o premieră românească.

Colibăşanu a fost şi primul român care a urcat pe Annapurna (8.091 metri), în 2010, această expediţie fiindu-i dedicată prietenului său spaniol, alpinistul Inaki Ochoa de Olza, care a murit pe Annapurna în timpul unei expediţii comune, în 2008. Ultimul vârf himalayan pe care a urcat, în 2011, a fost Makalu (8.463 metri).