- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (31.05.2012, 11:45)
- Florin Badescu ,
Casa în care a murit Amy Winehouse, scoasă la vânzare. Care este preţul locuinţei
Casa în care a murit Amy Winehouse, în iulie 2011, a fost scoasă la vânzare de părinţii artistei britanice, pentru suma de 4,3 milioane de dolari.

Casa în care a murit Amy Winehouse, scoasă la vânzare. Care este preţul locuinţei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cântăreaţa Amy Winehouse a murit în vila ei din Camden, un cartier din partea de nord a Londrei, pe 23 iulie 2011.
Părinţii artistei, care au declarat că vor folosi acea vilă ca sediu general al fundaţiei de caritate pe care au înfiinţat-o în memoria fiicei lor, s-au răzgândit în această privinţă şi au luat decizia de a vinde acea casă, informează contactmusic.com.
"Familia Winehouse a decis, cu mult regret, să scoată casa la vânzare. Amy a iubit acea casă, dar membrii familiei au simţit că ar fi nepotrivit ca ei să locuiască acolo. Nu este practic nici să o ţină goală, în condiţiile în care ei plătesc pentru a o întreţine. Este amplasată într-o zonă frumoasă şi va fi o reşedinţă frumoasă pentru o altă familie", a declarat purtătorul de cuvânt al familiei Winehouse pentru tabloidul britanic The Sun.
Vila în care a locuit cântăreaţa britanică are trei dormitoare duble, trei sufragerii, o grădină privată şi un apartament principal la etaj, amenajat sub un acoperiş în formă de cupolă.
Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri. Moartea ei a fost una "accidentală" - potrivit rezultatelor anchetei făcute de poliţie -, cauzată de abuzul de alcool.
Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, "Back to Black" a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul "21" al cântăreţei Adele.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe