De ce nu au vrut oamenii să folosească furculiţa timp de câteva secole?

Denumirea de furculiţă vine din latinescul ”furca”. La început, în Egiptul Antic a fost folosită ca ustensilă pentru gătit, ca mai apoi să fie utilizată ca tacâm, ca în vremurile noastre. Arheologii au descoperit urme ale folosirii furculiţelor în siteuri arheologice din China din timpul dinastiei Shang (1600 î.Hr.-1050 î.Hr). De asemenea, s-au găsit pictate în nişte morminte din perioada dinastiei Han scene în care oamenii mâncau cu furculiţe cu doi dinţi. În acele vremuri, erau confecţionate din lemn sau din oase de animale.
Şi romanii foloseau furculiţe de bronz sau de argint, multe rămăşiţe fiind expuse la muzeele din toată Europa. Evident, utilizarea ei depindea de clasa socială, de obiceiurile locale şi de ce tip de hrană urma să se consume.

Totuşi, inventarea furculiţei aşa cum o ştim noi astăzi a fost făcută în secolul al 4-lea de în Imperiul Bizantin. Prima înregistrare istorică a utilizării acestui tacâm în Europa a fost făcută de teologul şi cardinalul Peter Damian. Acesta spune că Theophano Sklereina, soţia Imperatorului Otto II, care a scos ustensila şi a folosit-o la un banchet oficial în 972, spre surprinderea tuturor. Apoi, în secolul XI-lea, pe teritoriul de astăzi al Italiei toată lumea mânca furculiţa, mai ales că pastele deveniseră foarte populare. La început acestea erau consumate cu un fel de cui lung.

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN GUSTARTE