Ce aşteaptă U2 ca să vină la Bucureşti. Cine ar putea cânta în 2011 în România - stadiul negocierilor

În toamna viitoare, stadionul Lia Manoliu va găzdui un megaconcert, unul istoric, asta a promis edilul-şef al Capitalei când a verificat la cald cum decurg lucrările la reabilitarea complexului sportiv. Afirmaţia primarului dă speranţe miilor de fani ai U2, care-şi aşteaptă idolii în România.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Ce aşteaptă U2 ca să vină la Bucureşti. Cine ar putea cânta în 2011 în România - stadiul negocierilor

Ce aşteaptă U2 ca să vină la Bucureşti. Cine ar putea cânta în 2011 în România - stadiul negocierilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Deocamdată este prematur să vorbim despre invitaţi", au declarat pentru Gândul reprezentanţii Biroului de presă al Primăriei, care susţin că stadionul va fi inaugurat în primăvara lui 2011 "cu un eveniment sportiv de amploare".

De stadionul cu 55.000 de locuri se leagă speranţele multor români, care visează să-şi asculte favoriţii aici. Nume grele precum U2, Lady Gaga, Robbie Williams au ocolit deocamdată România. Motivul? Nu deţinem un spaţiu care s-ar putea apropia de pretenţiile unor artişti sau trupe de talie mondială, atât în ceea ce priveşte acustica, cât şi numărul de locuri disponibile.

Citeşte mai multe despre artiştii care ar putea concerta în România în 2011 pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici