Ce crede Kevin Costner despre Crăciun şi unde îl va petrece anul acesta

Actorul Kevin Costner, aflat la Bucureşti la filmări până la jumătatea lunii decembrie, a declarat că îşi va petrece Crăciunul acasă în California şi că această sărbătoare "îi obligă pe oameni să fie împreună, atunci când aceştia sunt dezbinaţi", fiind un "moment unic al anului".

Urmărește
228 afișări
Imaginea articolului Ce crede Kevin Costner despre Crăciun şi unde îl va petrece anul acesta

Kevin Costner (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Costner este un iubitor al sărbătorilor de iarnă şi va petrece Crăciunul alături de cei dragi, potrivit unui comunicat.

"De Crăciun, voi fi acasă, în California. Uneori îl petrecem în Colorado, alteori în California. Crăciunul îi obligă pe oameni să fie împreună, atunci când aceştia sunt dezbinaţi. Este un moment unic al anului pentru toţi", a spus actorul.

Întrebat dacă mai crede în miracole, actorul a spus că "uneori se petrec lucruri surprinzătoare, lucruri care te transformă din nou în copil, care te fac să zâmbeşti". "Magia e ceva care are prospeţime, ceva ce n-ai mai văzut niciodată şi nu cred că există cineva căruia să nu îi placă să fie surprins. Pentru mine, magia este legată de surpriză", a adăugat starul american.

Cunoscut pentru acţiunile caritabile la care participă, artistul spune că întotdeauna există ocazia de a face ceva pentru cei din jur, nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă. "În fiecare zi avem ocazia de a schimba viaţa cuiva", a declarat actorul american.

Aflat la Bucureşti din luna septembrie, pentru filmările la miniseria "The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta", produsă de History Channel, Kevin Costner a acordat un interviu postului Magic FM.

Luni seară, Kevin Costner va susţine, împreună cu trupa sa Modern West, un concert în Clubul Tribute din Bucureşti, de la ora 20.00. Cele 700 de bilete puse în vânzare pentru eveniment au fost epuizate în doar trei ore, potrivit unui comunicat. Acesta va fi al doilea concert pe care Kevin Costner îl va susţine în România, după cel din 2009, de la Arad.

Pasiunea lui Kevin Costner pentru muzică a existat dintotdeauna, însă el a hotărât să-şi urmeze şi acest vis abia după ce soţia lui, Christine Baumgarter, l-a încurajat în numeroase rânduri în acest sens.

După trei ani de înregistrări şi de muncă continuă în studio, în anul 2008 a fost lansat albumul "Untold Thruts", care a ajuns pe locul 65 în Billboard Top Country Albums şi pe locul 35 în Top Heatseekers Chart.

Miniseria "The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta" cuprinde patru episoade de câte o oră, care vor fi difuzate anul viitor pe History Channel. Seria TV descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy, în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite.

Potrivit imdb.com, serialul TV este regizat de Kevin Reynolds, cu care Kevin Costner a mai colaborat la superproducţiile "Waterworld - Lumea apelor" (1995), pentru care cineastul a fost nominalizat la Zmeura de Aur pentru cel mai prost film, şi "Robin Hood, prinţul hoţilor" (1991). Kevin Costner este şi unul dintre producătorii miniseriei History Channel.

Născut într-o periferie săracă a oraşului Los Angeles, în anul 1955, Kevin Costner, licenţiat în ştiinţe economice, şi-a început cariera în cinema la vârsta de 27 de ani. Primele sale roluri memorabile au fost cel din "Silverado" (1985) şi cel din adaptarea pentru marele ecran a serialului "Incoruptibilii" (1987). Abia în 1990 a dobândit statutul de vedetă de prim calibru, prin rolul său din western-ul epic "Dansând cu lupii", care a fost recompensat cu două premii Oscar. Au urmat roluri în filme de mare buget, ca "Robin Hood, prinţul hoţilor", "JFK", "Bodyguard" şi "Wyatt Earp, justiţiarul Vestului sălbatic", dar şi în filme cu mai puţin succes la public, precum "Waterworld - Lumea Apelor" (1995) şi "Poştaşul" (1997). De la sfârşitul anilor '90, Kevin Costner a jucat în roluri mai degrabă modeste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici