- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (09.10.2019, 15:10)
- Diana Dumitrescu
Cea mai bună piesă hip-hop din toate timpurile: Ce melodie a lui Notorious B.I.G, lansată în 1994, a primit onorabilul titlu | VIDEO
Melodia "Juicy", lansată în anul 1994 de rapperul Notorious B.I.G., a fost desemnată cea mai bună piesă hip-hop din toate timpurile, surclasând cântece ale muzicienilor Nas şi Kanye West, potrivit unui sondaj realizat de BBC Music.

Melodia "Juicy" a lui Notorious B.I.G., desemnată cea mai bună piesă hip-hop din toate timpurile
"Cântecul ăsta defineşte «visul american» din perspectiva oricărui copil", a declarat rapperul Common, unul dintre cei peste 100 de experţi care au participat la sondaj.
Melodia asta "este specială pentru că se scufundă în biografiile oamenilor într-un mod în care puţine piese mai reuşesc asta", a scris revista Billboard într-o retrospectivă a carierei lui Christopher Wallace.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Acel optimism infinit - de la o persoană iniţial săracă la un om plătit, de la un nimeni la o legendă - continuă să propulseze muzica rap şi să ne facă să visăm", a scris jurnalistul Sowmya Krishnamurthy într-un articol menit să evidenţieze impactul cântecului lui Notorious B.I.G. şi să acompanieze sondajul realizat de BBC Music.
Cea de-a doua poziţie în clasamentul celor mai bune piese hip-hop a fost ocupată de "Fight The Power", lansată în anul 1989 de trupa Public Enemy. Agresivă din punct de vedere muzical, piesa a extins în noi direcţii posibilităţile genului rap. Chuck D, membru al trupei Public Enemy, a interpretat versurile melodiei ce îi îndeamnă pe oamenii de culoare să îşi înţeleagă şi să îşi apere drepturile.
Podiumul a fost completat de piesa "Shook Ones (Part II)", lansată în anul 1995 de grupul muzical Mobb Deep.
Topul 10 este completat de piesele "The Message", lansată în anul 1982 de Grandmaster Flash, "Nuthin' But A 'G' Thang", din 1992, a lui Dr. Dre, "C.R.E.A.M", din 1993, a trupei Wu-Tang Clan, "93 'Til Infinity", lansată în 1993 de Souls of Mischief, "Passin' Me By", din 1992, a grupului The Pharcyde, "N.Y. State Of Mind", din 1994, a lui Nas şi "Dear Mama", lansată în 1995 de Tupac Shakur.
Clasamentul final a cuprins 25 de piese emblematice prin impactul pe care l-au avut în industrie şi în societate. Rapperi precum Jay-Z şi 50 Cent nu au obţinut un loc în clasament, în timp ce formaţii ca Outkast au fost votate pentru piese mai puţin difuzate şi cunoscute.
Topul este dominat de artişti de sex masculin, doar Queen Latifah şi Lauryn Hill fiind cântăreţele incluse în clasament. Artistele rap Lil Kim, Missy Elliott şi Nicki Minaj nu au obţinut un loc în clasament în urma voturilor.
Critici şi artişti din 16 ţări au participat la sondaj, inclusiv legende ale genului hip-hop, precum Slick Rick şi Common.
Peste 280 de piese au fost nominalizate.
Christopher George Latore Wallace, cunoscut ca Notorious B.I.G. s-a născut în anul 1972. Notorious B.I.G. a fost împuşcat mortal la vârsta de 24 de ani, în Los Angeles, pe 9 martie 1997. Rapperul se afla într-un automobil sport, pe locul din dreapta şoferului, în momentul în care a fost ucis. Notorious B.I.G., care era din New York, era renumit pentru versurile inteligente şi spirituale din piesele sale, dar şi pentru constituţia lui fizică. Muzicianul avea o înălţime de 186 centimetri şi o greutate de 179 de kilograme în momentul morţii.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe