- Home
- Life-Inedit
- TOKYO, (19.04.2013, 13:28)
- Florin Badescu
Cea mai în vârstă persoană din lume a împlinit 116 ani
Japonezul Jiroemon Kimura, considerat "decanul de vârstă al omenirii", a împlinit vineri vârsta de 116 ani, prilej pentru autorităţile din oraşului său să iniţieze un studiu ştiinţific despre persoanele centenare care trăiesc în acea localitate, cu scopul de a descifra secretele longevităţii.

Cea mai în vârstă persoană din lume a împlinit vârsta de 116 ani (Imagine: AFP / Mediafaxfoto)
Potrivit AFP, Jiroemon Kimura va celebra această aniversare alături de familia sa, va primi vizita primarului oraşului său, Kyotango, situat în vestul Japoniei, şi va primi felicitările premierului nipon, Shinzo Abe.
Domnul Kimura este cea mai în vârstă persoană din lume, indiferent de sex. Cea mai în vârstă femeie din lume, Misao Okawa, este tot japoneză şi a împlinit vârsta de 115 ani pe 5 martie.
Născut pe 19 aprilie 1897, Jiroemon Kimura a lucrat vreme de 40 de ani pentru Poşta japoneză şi, după pensionare, s-a consacrat agriculturii, lucrând până la vârsta de 90 de ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentarii AUR merg la Parchet „pentru a cere explicaţii” despre ridicarea lui Georgescu
-
George Becali susţine că s-a hotărât cu privire la candidatura la alegerile prezidenţiale din mai: Candidez ca independent fără susţinerea partidului
-
Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
Nefumător, el obişnuieşte să mănânce în aşa fel încât stomacul său să se umple în proporţie de patru cincimi, nu mai mult, a explicat un reprezentant al acestui oraş de 60.000 de locuitori.
Jiroemon Kimura consumă şi alcool, însă de o manieră rezonabilă. Deviza lui este următoarea: "să mănânci lejer şi să trăieşti mult".
Aproape o sută de centenari trăiesc în Kyotango, iar autorităţile nipone au lansat un studiu despre obiceiurile lor alimentare, pentru a înţelege mai bine motivele aflate în spatele acestei longevităţi.
"Vrem să aflăm ce mănâncă şi în ce proporţii. Vrem să descoperim şi ce cantitate de sare absorb în organism", a declarat un reprezentant al primăriei.
Situat între Marea Japoniei şi un lanţ muntos, nu foarte departe de oraşul istoric Kyoto, Kyotango dispune de resurse abundente de fructe de mare şi culturi agricole.
Autorii studiului vor să descopere dacă există vreo legătură între stilul de alimentaţie al localnicilor şi longevitatea deosebită a persoanelor centenare.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe