Cea mai mică ţară din lume. Unde se află statul european cu doar 50 de locuitori - FOTO

La aproape şapte mile marine (n.r. 12.9 kilometri) în largul coastei Suffolk, în Marea Nordului, se află o veche construcţie, care, pentru cei mai mulţi, pare să fie o platformă petrolieră părăsită. HM Fort Roughs, un fort militar abandonat, reprezintă, de fapt, teritoriul celui mai mic stat din lume, Principatul Sealand, relatează Daily Mail. Micronaţiunea are o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi şi o "linie de coastă" de 400 de metri.

Istoria micului principat începe în 1966, în ajunul Crăciunului, când Paddy Roy Bates, fost maior în armata britanică, a decis să ocupe Fort Roughs, abandonat cu zece ani mai devreme. Bates intenţiona să lanseze un post de radio pirat care să emită din afara apelor teritoriale britanice, evitând eventualele sancţiuni. Radiourile pirat care transmiteau muzică pop şi rock ofereau o alternativă la programul BBC şi erau la mare căutare în Anglia anilor '60. Posturile emiteau de pe vase aflate în larg sau de pe platforme ori forturi abandonate, care se aflau în apele internaţionale, la o distanţă mai mare de trei mile marine de ţărmul britanic, conform legii de atunci. După ce au îndepărtat un alt grup care dorea să ocupe HM Fort Roughs, Paddy Roy Bates, soţia sa Jane şi copiii Michael şi Penelope au părăsit Anglia pentru Marea Nordului.

Bates a considerat că fortul este Terra Nullius, un teritoriu al nimănui, care nu se află sub jurisdicţie britanică, din cauza distanţei faţă de ţărm, aşa că l-a revendicat, fondând Principatul Sealand. În 1968, un vas britanic care transporta muncitori a intrat în "apele teritoriale" ale statului recent înfiinţat, iar "localnicii" au tras focuri de avertisment pentru a-l îndepărta. În cadrul procesului care a rezultat în urma incidentului, judecătorul a decis că fortul nu se află sub jurisdicţia autorităţilor britanice, fiind în afara apelor teritoriale. Roy Bates a tratat această decizie ca pe o recunoaştere de facto a independeţei Principatului faţă de Regatul Unit.

Zece ani mai târziu, Alexander Achenbach, prim-ministrul micronaţiunii, a pus la cale o lovitură de stat, care a eşuat şi a dus la încarcerarea "trădătorului" şi a complicilor săi. Autorităţile britanice au refuzat să intervină, în ciuda presiunilor din partea Germaniei, Austriei şi Olandei, aşa că nemţii au trimis un diplomat care să negocieze eliberarea. "Cetăţenii" consideră acest eveniment ca fiind o a doua recunoaştere de facto a naţiunii, care întăreşte statutul de ţară independentă de care se bucură Principatul.

Citeşte şi: Danemarca, cea mai fericită ţară din lume

Deşi statul nu a fost recunoscut oficial, Principele Roy Bates a condus fortul abandonat ca pe o ţară cu drepturi depline. Monarhul a bătut monedă, a eliberat paşapoarte şi a conferit titluri nobiliare, aceste atribuţii fiind, în prezent, preluate de fiul său, Principele Michael. Sealand are o constituţie care atestă independenţa statului şi stabileşte forma de guvernământ ca fiind monarhia constituţională. Moneda Principatului este dolarul sealandez, cotat la aceeaşi paritate cu dolarul american. Steagul micronaţiunii este colorat în roşu şi negru, completat de o diagonală albă. Deviza micului stat este E mare Libertas (n.r. Din mare, libertate, în limba latină), iar imnul a fost compus de Basil Simonenko. Economia e finanţată de vânzarea de suveniruri şi titluri nobiliare şi de compania HavenCo, o firmă care oferă servicii de protecţie a datelor informatice şi servere confidenţiale. Produsul intern brut ajunge la 600.000 de dolari americani.

Principatul Sealand nu este însă singura micronaţiune din lume. De-a lungul timpului, numeroase persoane, familii sau grupuri au încercat să ocolească legile sau să profite de neclarităţi ale acestora şi să-şi fondeze propria ţară. Un exemplu relevant este Principatul Râului Hutt, cea mai veche micronaţiune din Australia. Fondat în 1970, în urma unei dispute între Leonard Casley şi autorităţile australiene, statul se întinde pe 75 de kilometri pătraţi. Casley, ulterior Principele Leonard, a proclamat independenţa zonei faţă de guvernul australian, menţinând însă loialitatea faţă de coroana britanică. O lege veche de sute de ani, semnată de Henric al VII-lea în 1495, împiedică, practic, autorităţile din Australia să ia măsuri împotriva statului separatist.