Potrivit sursei citate, Judi Dench va juca alturi de Nicole Kidman, şi ea laureată a premiului Oscar.
Din echipa filmului fac parte mai mulţi câştigători de Oscar cum ar fi Javier Bardem, Marion Cotillard şi Sophia Loren.
Judi Dench, care a jucat recent în drama Cranford, a interpretat rolul lui Sally Bowles într-o versiune a show-ului, "Cabaret", pusă în scenă în 1968, în West End. În 1995, ea a obţinut un premiu Olivier pentru repunerea în scenă a musicalului "A Little Night Music" de Stephen Sondheim.
Starul australian Nicole Kidman, care va da naştere primului ei copil în vară, este extrem de cunoscută pentru performanţa ei din filmul muzical "Moulain Rouge" din 2001. Filmările pentru "Nine" sunt programate să înceapă în cursul toamnei, scenele lui Kidman urmând să fie filmate ceva mai târziu, pentru ca aceasta să aibă timp să se refacă după naştere. Povestea din "Nine" are în centru un regizor de film care trebuie să facă faţă cerinţelor numeroaselor femei din viaţa sa.
Javier Bardem, care a câştigat Oscarul pentru "Cel mai bun actor în rol secundar" anul acesta, pentru interpretarea din "No Country For Old Men / Nu există ţară pentru bătrâni", va juca rolul principal, urmând ca mama personajului său să fie actriţa italiancă Sophia Loren.
Lucrul la scenariul adaptat pentru film a fost întrerupt anul trecut, din cauza grevei scenariştilor de la Hollywood. Regizorul şi scenaristul Anthony Minghella, care a decedat luna trecută, la vârsta de 54 de ani, a refăcut scenariul după finalul grevei. În plus, eforturi suplimentare au fost necesare pentru partea de muzică şi coreografie.
Musicalul din 1982, care a câştigat cinci premii Tony, are la bază o lucrare autobiografică a lui Federico Fellini. Acesta a revenit pe scena din New York în 2003, obţinând din nou mai multe premii Tony.