Cei mai gustoşi cârnaţi de casă din Banat, premiaţi în cadrul unui eveniment cu tradiţie de 40 de ani - FOTO

Cei mai buni cârnaţi din Banat, preparaţi în casă, au fost degustaţi, iar apoi premiaţi, joi, în cadrul unui eveniment organizat de peste 40 de ani în această regiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2661 afișări
Imaginea articolului Cei mai gustoşi cârnaţi de casă din Banat, premiaţi în cadrul unui eveniment cu tradiţie de 40 de ani - FOTO

Cei mai gustoşi cârnaţi de casă din Banat, premiaţi în cadrul unui eveniment cu tradiţie de 40 de ani - FOTO

20 de feluri de cârnaţi preparaţi de gospodări din Banat au fost înscrişi în cadrul unui concurs organizat în fiecare an în diferite locaţii din această regiune. Ediţia din acest an a avut loc joi, în comuna Şag, aflată lângă Timişoara. După ce au fost degustate de peste o sută de persoane, cele mai gustoase trei feluri de cârnaţi au fost premiate.

Astfel, locul trei a fost oferit unui grup de opt timişoreni, care au preparat “cârnaţii soacrei”, locul doi a ajuns la un măcelar din Timişoara, care prepară cârnaţi de casă după o reţetă veche de un secol, iar locul întâi a ajuns tot la cei opt timişoreni, pentru nişte cârnaţi picanţi.

Ştefan Malanciuc, unul dintre membri grupului care prepară cei mai buni cârnaţi de casă din Banat, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că au fost înscrişi în concurs trei feluri de cârnaţi.Toţi au fost preparaţi de Sf. Andrei şi nu au conţinut vreun ingredient secret, iar apoi lăsaţi la fum cel mult şase zile.

„Am început să prepar cârnaţi acum patru ani, cu nişte prieteni. Prima dată am fost patru, doi nemţi, un ungur şi un român. An de an am făcut tot mai mulţi cârnaţi şi tot mai bine, ca dovadă am luat premiul trei şi premiul întâi la acest concurs. Principalul secret este pasiunea, cârnaţii sunt făcuţi după o reţetă care a câştigat acum zece ani un concurs. Punem cam 10% carne de vită şi restul de porc. La final, cârnaţii îi împărţim între noi, pe număr de bucăţi. Reţeta nu este niciun secret, dragostea pe care o punem noi în cârnaţi cred că face diferenţa. Usturoi, piper, sare toată lumea pune. Cârnaţii sunt lăsaţi la fum de trei ori, câte o zi şi jumătate. Se face un foc din lemn de fag, se acoperă cu rumeguş, iar apoi cârnaţii se lasă la fum. Am pornit în primul an cu 74 de kilograme şi am ajuns acum să facem 140 de kilograme de cârnaţi”, a afirmat Ştefan Malanciuc.

Timişoreanul spune că toţi cârnaţii sunt preparaţi pentru consumul propriu şi, deocamdată, nu se gândeşte să transforme această pasiune într-o afacere.

Evenimentul “Degustarea cârnaţilor bănăţeni” este organizat în fiecare an de redacţia unui ziar de limbă germană. Iniţial, concursul era destinat comunităţii germane din Banat, dar apoi a fost extins.

La început, în anii ’70, concursul avea loc în redacţia ziarului, unde cititorii aduceau cârnaţi preparaţi în casă, iar juriul era format din redactorii publicaţiei. Din anul 1995, evenimentul este organizat ca o manifestare publică.

„Noi reluăm o tradiţie a ziarului de limbă germană Neue Banater Zeitung, plecată din anii ‘70. Redactorii de atunci au iniţiat acest concurs pentru a avea o pârghie de a se întâlni într-un cadru mai plăcut cu cititorii. Ei au ales cârnaţii şi nu alt produs pentru că se ştie cât de importanţi sunt aceştia pentru şvabii bănăţeni, cei care au făcut un cult din creşterea şi sacrificarea porcului. Din acesta au avut o lungă perioadă a anului alimente de bază: slănină, untură, carne, iar cârnaţii au fost elementul etalon. Începând din ’94, am reluat evenimentul. Autorităţile din perioada comunistă nu vedeau cu ochi buni comunitatea germană care vine, se înfruptă, mai aducea şi un vin şi în magazine nu găseai nimic. Creşterea unui porc era un semn al bunăstării pentru şvabii bănăţeni. Noi am considerat că este şi o modalitate de întâlnire a comunităţii germane din Banat”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Siegfried Thiel, organizatorul evenimentului “Degustarea cârnaţilor bănăţeni”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici