- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (25.04.2011, 10:04)
- , ,
Cel de-al treilea mare premiu din istoria Loteriei a fost câştigat. Care sunt numerele care i-au adus câştigătorului 10 milioane de euro
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproximativ 10,3 milioane de euro a fost câştigat la tragerile organizate de Loteria Română duminică. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Arad, preţul fiind de 26,5 lei.

Cel de-al treilea mare premiu din istoria Loteriei a fost câştigat. Care sunt numerele care i-au adus câştigătorului 10 milioane de euro (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Numerele extrase la tragerea principală la Loto 6/49 au fost 36, 34, 5, 9, 6 şi 3, iar cele de la tragerea suplimentară au fost 40, 8, 39, 26, 15 şi 7. Numărul Noroc Plus a fost 741612.
Acesta este cel de-al treilea mare premiu din istoria Loteriei, anunţă compania.
Jucătorul norocos a reuşit să ghicească toate cele şase numere, care i-au adus un câştig de 41.997.089 lei (aproximativ 10,3 milioane de euro), la tragerea suplimentară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin afirmă că este nevoie de Europa în negocierile privind Ucraina, dar vrea mai întâi îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Washington / Liderul de la Kremlin sugerează ca Rusia şi SUA să reducă cheltuielile militare
-
Merz vrea ca Germania să redevină o superputere militară. Berlinul vrea să investească de urgenţă 200 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei
-
Horoscop 25 februarie 2025: Claritate pentru Gemeni, energie pentru Taur, răbdare pentru Rac
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 2-38 din Arad şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de 26,5 lei.
Câştigătorul a obţinut şi la tragerea principală un câştig de categoria a III-a în valoare de 221,67 lei. Prin urmare, suma totală câştigată este de 41.997.311,42 lei, anunţă Loteria Română.
Cu acelaşi bilet s-a participat atât la tragerea principală cât şi la tragerea suplimentară Loto 6/49.
Compania precizează că la tragerea principală Loto 6/49, la categoria I, nu s-a înregistrat niciun câştig, astfel că suma de 39.548.585,73 lei a fost reportată pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară. Loteria Romănă a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I al celei de-a doua trageri cu suma de 500.000 lei.
Numărul total de premii atribuite la cele două trageri Loto 6/49 este de peste 100.000 de câştiguri.
Au rămas în joc reporturi atractive la categoriile I ale jocurilor Joker, Noroc Plus, Super Noroc precum şi la categoriile I, N+3 şi N-3 ale jocului Noroc.
Loteria Română a organizat, duminică, Tragerile Speciale ale Sărbătorilor de Paşti. Jucătorii la Loto 6/49 au putut participa, cu acelaşi bilet, atât la tragerea "principală", cât şi la cea "suplimentară".
În urma tragerii Loto 6/49 din 17 aprilie, la categoria întâi s-a înregistrat un report în valoare de 37.729.735,69 lei (peste 9,2 milioane de euro). Această sumă a fost reportată pentru tragerea "principală" din 24 aprilie.
Loteria Română a precizat joi, cã nu vor avea loc trageri 6/49 şi Noroc, ci doar la jocurile Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc şi Joker.
La tragerea Noroc din 17 aprilie, premiul de la categoria I, în valoare de 493.388,29 lei, a fost câştigat cu un bilet jucat la o agenţie din comuna Iara, judeţul Cluj. Biletul a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de 6,9 lei, a precizat Loteria Română.
Şi la jocul Super Noroc a fost câştigat, în 17 aprilie, premiul de la categoria I, în valoare de 112.621,65 de lei. Biletul norocos a costat 5,7 lei şi a fost jucat la o agenţie din Caracal, judeţul Olt, fiind completat cu trei variante simple la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc.
În primele trei luni ale anului 2011, Loteria Română a acordat peste 1.280.000 de premii, în valoare totală de peste 42 milioane de euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe