Cel mai mare afront adus mândriei naţionale elveţiene: Heidi a fost nemţoaică

Imaginea pe plan internaţional a Elveţiei a avut mult de suferit în ultima perioadă, după ce presa internaţională a afirmat că renumitul secret bancar elveţian nu mai este ce a fost în trecut, că acest popor tradiţional tolerant a votat interzicerea minaretelor, iar călătorii elveţieni sunt surprinşi în aeroporturi purtând asupra lor cuţite de luptă.

Însă elveţienii au putut întotdeauna să conteze pe unul dintre simbolurile naţionale - Heidi. De când Johanna Spyri a scris în 1880 un roman pentru copii în care o fetiţă orfană aleargă şi se joacă pe pantele munţilor, inocenţa, dragostea pentru Alpi şi adoraţia pentru bunicul ei au devenit chintesenţa spiritului elveţian.

"Heidi este cel mai proeminent brand elveţian din lume", consideră producătorul de film Lukas Hobi, care se pregăteşte să filmeze un lungmetraj 3D despre micuţa eroină.

Ar putea fi însă o problemă, deoarece Heidi ar fi în realitate de orgine germană, potrivit cercetătorului german Peter Büttner.

El consideră că Johanna Spyri ar fi putut împrumuta anumite idei - sau, poate, chiar pasaje întregi şi structura narativă - din romanul scris de Hermann Adam von Kamp, un scriitor german din secolul al XIX-lea din oraşul Mülheim. Romanul acestuia, intitulat "Adelaide, fetiţa din Alpi", a fost scris cu 50 de ani înainte de "Heidi".

"Am remarcat imediat aceeaşi structură narativă: fetiţa este crescută de bunicul său, îşi părăseşte ţinutul natal şi este nefericită, în străinătate, până când se întoarce acasă", a explicat Peter Büttner.

Potrivit teoriei istoricului german, numele de Heidi provine de la Adelaide sau de la Adelheid. Unele dintre fraze sunt asemănătoare. Adelaide culege violete, Heidi culege şi ea flori. Adelaide are "obraji roşii şi strălucitori", la fel ca Heidi.

Cel puţin una dintre scenele descrise în romanul german reapare şi în cel elveţian. În versiunea germană, Adelaide primeşte un săculeţ cu bani de la bunicul ei. "Păstrează-i pentru tine. Eu nu merg la cumpărături. Şi aşa mi-ai oferit deja atât de multe", spunea Adelaide în romanul lui von Kamp. "Chiar nu am nevoie de ei, bunicule. Ia-i şi pune-i în dulap, căci vei avea cu siguranţă nevoie de ei", spune la rândul ei Heidi în romanul semnat de Johanna Spyri.

Deşi romanul scriitoarei elveţiene a fost scris în grabă - în doar patru săptămâni - el numără 300 de pagini, spre deosebire de romanul german care are doar 30 de pagini. Istoricul Peter Büttner evită însă să folosească termenul de "plagiat", preferându-l pe cel de "intertextualitate".