Cel mai vechi automobil în stare de funcţionare, vândut la licitaţie. Cât a costat

Cel mai vechi automobil în stare de funcţionare din lume, numit "La Marquise" şi construit în urmă cu 127 de ani, a fost vândut pentru 4,62 milioane de dolari la o licitaţie care a avut loc în oraşul american Hershey, din statul Pennsylvania.

Urmărește
255 afișări
Imaginea articolului Cel mai vechi automobil în stare de funcţionare, vândut la licitaţie. Cât a costat

Cel mai vechi automobil în stare de funcţionare, vândut pentru 4,62 milioane de dolari

Automobilul echipat cu un motor cu aburi, o creaţie a firmei franceze De Dion-Bouton et Trépardoux, a fost vândut vineri la o licitaţie organizată în Hershey, Pennsylvania.

Capabil să atingă o viteză mazimă de 61 km/h, La Marquise nu a avut decât patru proprietari din 1884, anul în care a fost construită, potrivit casei de licitaţii RM Auctions, care nu a comunicat identitatea noului cumpărător, al cincilea proprietar al automobilului.

Precedentul, John O'Quinn, un colecţionar din Texas, a cumpărat maşina în 2007, pentru 3,5 milioane de dolari.

Contele Jules-Albert de Dion a avut ideea să construiască La Marquise după ce a admirat munca a doi meşteri, Georges Bouton şi Charles-Armand Trépardoux, care lucrau într-un magazin de jucării la Paris, în 1881. Jules-Albert de Dion i-a angajat pe cei doi meşteri şi a deschis astfel o nouă pagină din istoria automobilelor.

Supranumită "La Marquise" (marchiza), în semn de omagiu faţă de mama contelui, maşina a participat la prima cursă automobilistică, în 1887, între Paris şi Versailles.

Rezervorul de 20 de litri îi permite să parcurgă 32 de kilometri. Cu o lungime de 2,7 metri şi o greutate de 952 de kilograme, La Marquise, decorată cu piese aurite, este o maşină elegantă de patru locuri, cu roţi fine.

Presa americană scrie totuşi că o altă maşină, expusă la National Motor Museum din Marea Britanie, se prezintă drept "cel mai vechi automobil în stare de funcţionare din lume". Însă vehiculul britanic, construit în 1875 de Robert Neville Grenville, este un triciclu care nu seamănă deloc cu o maşină modernă şi necesită prezenţa a două persoane, una care să îl conducă şi alta care să se ocupe de motorul cu aburi, în timp ce "La Marquise" poate fi condusă de o singură persoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici