"When You’re Strange" a fost prezentat în cadrul secţiunii Panorama a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie).
În versiunea de la Berlinală, lectura este asigurată chiar de regizorul Tom DiCillo. Acesta din urmă a mărturisit că prima dată s-a gândit la Johnny Depp.
Iniţial, actorul american nu a răspuns solicitării, dar, după ce a văzut filmul la Festivalul de la Sundance, l-a contactat pe cineast pentru a-i spune că este încântat de proiect şi că doreşte să fie naratorul producţiei.
Johnny Depp a jucat în filme precum "Edward – Mâini de Foarfecă/ Edward Scissorhands" (1990) şi "Don Juan de Marco" (1995).
Recent, a devenit foarte popular pentru rolul lui Jack Sparrow, din seria "Piraţii din Caraibe", partitură pentru care, a mărturisit acesta, s-a inspirat din personalitatea chitaristului trupei Rolling Stones, Keith Richards.
Deşi Depp a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, acesta nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film.
Însă, el a reuşit să obţină un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din "Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street", în 2008.
De asemenea, la începutul lui iunie 2007, Johnny Depp a câştigat două premii MTV Movie, pentru cel mai bun rol de comedie ("Piraţii din Caraibe: La capătul lumii") şi cel mai bun personaj negativ ("Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street").
Citeşte şi:
Johnny Depp va juca într-un film inspirat din viaţa lui Dante
Johnny Depp, în rolul lui Roger Moore, într-un film biografic
Johnny Depp va juca în al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe"
Johnny Depp, în rolul Pălărierului Nebun din "Alice în Ţara Minunilor"