Fundaţia muzeului Charlie Chaplin a vândut, pentru 35 de milioane de franci elveţieni (21 de milioane de euro), unor investitori din Luxemburg, vila din Ban în care a trăit actorul în ultimii 24 de ani ai vieţii sale, a indicat Philippe Meylan, unul dintre organizatorii acestui proiect.
Vila, situată pe Corsier-sur-Vevey (Vaud), pe malul lacului Léman, a fost locuită până anul trecut de unul dintre fiii lui Chaplin, Eugene.
Casa a fost deschisă publicului în timpul unltimelor Zile ale patrimoniului, pentru 24 de ore, timp în care a fost vizitată de 8.000 de persoane.
În vilă vor fi amenajate o sală de cinema cu 200 de locuri, o sală de expoziţie permanentă, o scenă exterioară, un magazin şi o cafenea.