Potrivit thesun.co.uk, care nu a precizat însă data la care va avea loc evenimentul, căsătoria dintre Noel Gallagher şi Sara MacDonald va fi „cea mai rock ‘n’ roll ceremonie a anului 2011”. Printre invitaţii de onoare la acest eveniment se numără actorul britanic Russell Brand şi soţia sa, cântăreaţa americană Katy Perry.
Noel Gallagher şi Sara MacDonald s-au cunoscut cu ocazia unei petreceri private ce a fost organizată în clubul Space din Ibiza, în vara anului 2000.
Ei au împreună doi fii – Sonny Patrick, născut în octombrie 2010, şi Donovan Rory, născut în 2007. Noel Gallagher mai are o fiică născută în ianuarie 2000, numită Anais, din căsătoria cu Meg Mathews, de care a divorţat în 2001.
Noel Gallagher a decis să ia o pauză mai lungă în carieră, după destrămarea grupului Oasis, în vara anului 2009. Chitaristul britanic, care a compus piesele „Wonderwall” şi „Live Forever” pentru Oasis, a susţinut în 2010 câteva concerte în calitate de artist solo, la Royal Albert Hall din Londra. În prezent, muzicianul britanic este foarte aproape de a finaliza, la Los Angeles, înregistrările pentru primul lui album solo, ce va fi lansat în acest an.
Oasis s-a format în Manchester, Marea Britanie, în 1991, sub numele iniţial The Rain. Trupa a cunoscut succesul după lansarea albumului „Definitely Maybe”, în 1994, în plină eră a muzicii pop britanice. Trupa Oasis a vândut peste 60 de milioane de albume în toată lumea, a avut opt piese pe primul loc în topurile din Marea Britanie şi a câştigat 15 premii NME, cinci BRIT Awards, nouă Q Awards şi patru MTV Europe Music Awards.