Cele mai romantice destinaţii turistice în februarie

Listele celor mai romantice destinaţii turistice din februarie arată că unele locuri, pentru care anotimpul cald este sezonul de vârf pentru vizitatori, beneficiază din plin de perspectiva afectivă pe care o oferă turiştilor sărbătoarea de la jumătatea lunii dedicată îndrăgostiţilor.

Urmărește
1146 afișări
Imaginea articolului Cele mai romantice destinaţii turistice în februarie

Cele mai romantice destinaţii turistice în februarie

Februarie este încă sezonul musonului în Bali. Vremea umedă poate să îi descurajezee pe mulţi. Dar dacă poţi să găseşti un loc din care să poţi să urmăreşti în siguranţă ploaia şi scurtele furtuni, ferit de inundaţii, mica insulă indoneziană are ce să ofere, mai ales că turiştii preferă să invadeze ţara în sezonul uscat, din aprilie până în septembrie. Chiar şi în timpul musonului, când ploile cad în fiecare zi, în cea mai bună parte a zilei soarele îşi face loc pe cer astfel că locuri precum templul Pura Besakih, de la poalele vulcanului Agung sau Tanaj Lot, rămân la îndemână. În plus, o zi de excursie vă poate duce în Yogyakarta, în Java, de unde se poate vizita Borobudur, impresionantul templu budist construit pe nouă niveluri pe care se află 72 de statui ale lui Budha, adăpostite de stupe perforate care înconjoară domul central.

În prima jumătate a lunii, este sezonul de vârf pentru sudul Insulelor Paştelui. Celebre pentru imaginile apusului, coastele sudice sunt în această perioadă şi locul în care are loc Tapati Rapa Nui sau săptămâna Raa Nui, cea mai importantă sărbătoare din zonă. Festivităţile nu se ţin decât de 40 de ani, dar este una dintre rarele ocazii în care sunt onorate tradiţiile locale. În ceea ce priveşte răsăritul, până pe 21 martie, la Ahu Tongariki, primele ore ale dimineţii oferă un spectacol impresionant de culori în spatele celor 15 statui uriaşe care au făcut celebră insula.

Poate nu la fel de celebru pentru mulţi, Ushuaia, în Argentina, este capătul lumii unde ai putea să mergi cu persoana aleasă. Ushuaia este cel mai sudic oraş din lume, ceea ce l-a transformat într-una dintre cele mai romantice destinaţii din lume. Croaziere de-a lungul Canalului Beagle, pe urmele lui Charles Darwin sau plimbări prin Parcul Naţional Ţara de Foc, cu munţi acoperiţi de zăpadă şi imagini ale gheţarilor din Antarctica profilate la orizont aproape că te fac să uiţi că în luna februarie maximele temperaturii ajung la Ushuaia la 14 grade Celsius, iar minimele rar coboară sub 5 grade, februarie şi martie fiind cele mai calde luni în zonă.

Şi Veneţia este unul dintre locurile celebre în care luna februarie le oferă vizitatorilor ocazia unor zile în care sunt feriţi de invazia turistică. Sigur, lucrurile se vor schimba de pe 16 februarie, când începe Carnavalul în 2019, dar pe 14, de Ziua Îndrăgostiţilor, multe muzee obişnuiesc să ofere intrare pentru două persoane cu preţul unui singur bilet.

Ploaia şi vremea rece nu sunt deloc pe placul parizienilor. Dar luna februarie cu sărbătoarea dedicată îndrăgostiţilor pune în altă lumină celebrele locuri de promenadă fie ele din preajma Palatului Louvre sau a grădinii Tuilerie ori pe malul Senei sau în căutarea panoramei ideale asupra capitalei franceze de pe străzile din Montmartre.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici