Cercetătorii americani au stabilit că o exoplanetă din apropierea Pământului miroase a ouă stricate

Publicat: 09 07. 2024, 08:55
Actualizat: 09 07. 2024, 08:57

Cercetarea realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins din SUA sugerează că atmosfera planetei HD 189733 b, un gigant gazos de mărimea lui Jupiter, conţine urme de hidrogen sulfurat.

Descoperirea hidrogenului sulfurat pe exoplanetă oferă oamenilor de ştiinţă noi indicii despre modul în care sulful ar putea influenţa interiorul şi atmosfera exoplanetelor, potrivit Sky News.

„Nu căutăm viaţă pe această planetă pentru că este mult prea cald, dar găsirea hidrogenului sulfurat este o piatră de temelie pentru găsirea acestei molecule pe alte planete şi pentru a înţelege mai bine cum se formează diferite tipuri de planete”, a declarat Guangwei Fu, astrofizician la Universitatea Johns Hopkins.

HD 189733 b este o exoplanetă, adică se află în afara sistemului nostru solar. Planeta se află la 64 de ani-lumină de Pământ şi a fost descoperită în 2005. Noile date au fost obţinute cu ajutorul telescopului spaţial James Webb şi au fost publicate în revista Nature.