Josh Brolin va juca alături de George Clooney într-un film regizat de fraţii Coen

Publicat: 10 06. 2014, 16:48
Actualizat: 10 06. 2014, 16:49

Anterior, fraţii Coen l-au distribuit pe Josh Brolin în thrillerul „Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country for Old Men”, distins cu Oscarul pentru cel mai bun film în 2007, informează theguardian.com.

Filmul „Hail Caesar” va urmări biografia lui Eddie Mannix, un director din cadrul companiei de producţie MGM din anii ’50, printre ale cărui atribuţii s-a numărat şi protejarea vedetelor de la Hollywood de scandalurile din presă.

Rolul lui Eddie Mannix a fost interpretat şi de Bob Hoskins în filmul „Hollywoodland”, care investighează implicarea presupusă a acestuia în moartea actorului George Reeves (Ben Affleck), eroul foiletonului televizat „Aventurile lui Superman”, care ar fi avut o aventură cu soţia lui Mannix.

Nu s-a anunţat deocamdată cine va interpreta rolul lui Eddie Mannix în acest film, ale cărui regie şi scenariu vor fi semnate de fraţii Coen.

„Hail Caesar” este considerat ultimul capitol din „trilogia idioţilor”, din care fac parte „Marea hoinăreală/ O Brother, Where Art Thou?” şi „Dragostea costă/ Intolerable Cruelty”, ambele cu George Clooney.

„(Acest lungmetraj, n.r.) este despre industria filmului şi despre viaţă, religie şi credinţă”, a explicat regizorul Ethan Coen într-o declaraţie din decembrie.

Josh Brolin, născut în 1968, s-a remarcat în câteva lungmetraje bine primite de public şi de criticii de cinema, precum „Nu există ţară pentru bătrâni”, „În valea terebinţilor”, „Gangster american”, „Milk – Preţul curajului”, „Adevăratul curaj” şi „Bărbaţi în negru 3” şi „Elita gangsterilor”. Starul american a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din „Milk – preţul curajului” (2008).