Cântăreaţa în vârstă de 55 de ani a spus, totodată, că mariajul ei cu Jack Gordon, care i-a fost şi manager până la decesul acestuia, în 2005, a fost unul „forţat”, iar fostul ei soţ voia să o izoleze de prieteni şi de familie, informează femalefirst.co.uk.
La Toya Jackson afirmă că Jack Gordon a „forţat-o” să se mărite cu el în anul 1989 şi de atunci a intimidat-o sistematic pe parcursul căsniciei lor, încercând să o controleze în permanenţă şi ameninţând-o că o va obliga să rupă legăturile cu prietenii şi familia ei.
Dacă La Toya, sora cântăreţului Michael Jackson, îndrăznea să încalce „ordinele” primite de la soţul ei, acesta o încuia într-o debara şi o bătea.
„Nu m-am măritat cu Jack Gordon. El s-a însurat cu mine. A fost o decizie forţată. Mă încuia în debara dacă nu mă purtam normal şi nu zâmbeam, iar dacă arătam cuiva vânătăile, mă bătea din nou. Nu puteam să citesc reviste şi ziare şi nici să am prieteni. Nu puteam să sun pe nimeni”, a spus La Toya Jackson.
„L-am cunoscut când tatăl meu l-a adus pentru a mă însoţi în timpul primului meu turneu din Japonia. Însă, imediat, Gordon mi-a luat paşaportul. Mi-a spus că eu l-aş pierde. Tatăl meu şi cu el s-au certat de multe ori după aceea”, a adăugat cântăreaţa.
La Toya, care a dezvăluit anterior că Jack Gordon a ameninţat-o că-i va ucide pe câţiva dintre membrii familiei ei şi că a bătut-o într-o seară până când ea a leşinat, consideră că nu era deloc obişnuită cu acest gen de experienţe, deoarece în copilărie şi în adolescenţă ea a crescut într-un mediu în care se simţea protejată.
„Am crescut ca un membru al grupării Martorii lui Iehova. Mergeam din uşă în uşă ca să-i ajutăm pe oameni. Asta era tot ce ştiam. Am crescut fără să cunosc nimic despre oamenii de pe străzi. Nu am luat niciodată droguri. Nu am întâlnit niciodată un artist care a fost la închisoare. Nu m-am aflat niciodată în preajma unor oameni care se băteau”, a spus artista americană într-un interviu acordat publicaţiei New York Post.
Volumul de memorii „Starting Over” este lansat, marţi, în Statele Unite, alături de un EP cu acelaşi titlu. Cartea reuneşte opiniile, gândurile şi sentimentele artistei referitoare la moartea fratelui ei Michael Jackson. Cântăreaţa americană a anunţat că va lansa un album de studio complet în partea a doua a acestui an.