Actorul în vârstă de 45 de ani face un tratament de dezintoxicare în propria locuinţă, însă spune că i se pare plictisitor să stea treaz.
„Nu am băut nimic timp de cinci ani, în urmă cu mult timp, şi m-am plictisit de moarte. Nu este real – nu aşa sunt eu. Nu am băut timp de 12 ani, dar acel prim pahar… wow”, a declarat el pentru un post de radio din Los Angeles.
Totodată, Charlie Sheen sfătuieşte pe toată lumea să stea departe de cocaină, dacă oamenii „nu pot să facă faţă la acest lucru în societate”.
Charlie Sheen este supravegheat în permanenţă de o echipă de specialişti, după ce a refuzat internarea într-o clinică de dezintoxicare. Potrivit TMZ.com, actorul le-a declarat apropiaţilor că se simte bine şi că este „nerăbdător să se întoarcă cât mai repede la muncă”.
Testele antidrog efectuate recent de Sheen, care au fost negative, au fost trimise şi studiourilor Warner Bros., care vor decide soarta serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”, în care actorul deţine rolul principal. Filmările pentru acest serial au fost suspendate din cauza problemelor din viaţa particulară a actorului.
Potrivit presei americane, Charlie Sheen este plătit cu 27,5 milioane de dolari pe an pentru rolul burlacului afemeiat din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”, care este urmărit de aproximativ 15 milioane de telespectatori în fiecare săptămână.
Acest serial reprezintă o sursă de încasări uriaşe pentru Warner Bros. Television şi pentru CBS, postul TV care se bucură de cea mai mare audienţă în Statele Unite ale Americii, şi a rămas extrem de popular, în ciuda numeroaselor incidente şi scandaluri din ultimii ani, al căror protagonist a fost Charlie Sheen.