Charlie Sheen şi-a petrecut Ziua Recunoştinţei cu Denise Richards, una dintre fostele sale soţii

Actorul Charlie Sheen a petrecut "de minune" de Ziua Recunoştinţei alături de Denise Richards, fosta sa soţie, şi de cele două fiice ale lor, Sam şi Lola, informează contactmusic.com.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Charlie Sheen şi-a petrecut Ziua Recunoştinţei cu Denise Richards, una dintre fostele sale soţii

Charlie Sheen şi-a petrecut Ziua Recunoştinţei cu Denise Richards, una dintre fostele sale soţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Controversatul star - care recent a fost internat după ce a fost descoperit de poliţiştii americani beat şi vorbind incoerent, într-o cameră complet devastată din Plaza Hotel din New York - şi-a petrecut Ziua Recunoştinţei cu Denise Richards, cu care a fost căsătorit între anii 2002 şi 2006, şi cu cei doi copii ai lor, Sam, în vârstă de şase ani, şi Lola, în vârstă de cinci ani.

"Charlie şi-a petrecut după amiaza (joi, n.r.) mâncând curcan cu Denise şi cele două fiice ale lor", a declarat o sursă pentru site-ul PopEater. Potrivit aceleiaşi surse, a fost ideea actriţei de a petrece această sărbătoare împreună, ca o familie.

Luni, Sheen a dat în judecată o actriţă porno care a susţinut că a fost ameninţată şi agresată de actorul american, artistul spunând că aceasta a încercat să obţină un milion de dolari de la el. Acest proces a fost iniţiat la o zi după ce Capri Anderson a acordat un interviu în cadrul emisiunii de televiziune "Good Morning America", în timpul căruia a afirmat că îi va intenta un proces civil actorului Charlie Sheen, pe care îl acuză de tentativă de sechestrare.

În octombrie, după incidentul de la Plaza Hotel, Charlie Sheen a fost spitalizat şi apoi externat, agentul de presă al actorului declarând că acesta a avut o reacţie alergică la nişte medicamente. Actorul nu a fost însă arestat şi nu a fost depusă nicio plângere împotriva sa.

Denise Richards şi cele două fiice ale fostului cuplu erau cazate în acelaşi hotel unde a avut loc incidentul.

În procesul intentat lui Capri Anderson, al cărei nume real este Christina Walsh, Sheen spune că aceasta "a inventat o poveste senzaţională despre cum ar fi fost agresată, bătută şi reţinută împotriva voinţei sale şi s-a folosit de această poveste fictivă pentru a concepe un plan pentru a-l şantaja". Actorul afirmă că au petrecut o noapte împreună, de comun acord, însă "ea a decis că aceasta era şansa ei pentru a deveni bogată şi faimoasă".

După ce a avut numeroase probleme cu justiţia în anii '90, în special din cauza consumului de droguri şi a violenţelor conjugale, Charlie Sheen este, în prezent, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de televiziune din Statele Unite ale Americii, graţie rolurilor din serialele foarte populare "Two and a Half Men/ Doi bărbaţi şi jumătate" şi "Spin City". În mai, el a semnat un contract pentru un salariu de circa 2 milioane de dolari pe episod, pentru următoarele două sezoane ale serialului "Doi bărbaţi şi jumătate", cu producătorii de la postul de televiziune CBS.

Charlie Sheen a cerut, pe 1 noiembrie, divorţul de Brooke Mueller, punând capăt celei de-a treia căsnicii, marcată de o condamnare pentru agresiune comisă anul trecut asupra soţiei sale. Charlie Sheen, fiul actorului Martin Sheen, a mai fost căsătorit, timp de un an, cu Donna Peele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici