- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (17.07.2014, 17:44)
- Florin Badescu
Charlize Theron şi Sean Penn se vor căsători în Africa de Sud
Actorii Charlize Theron şi Sean Penn, care au o relaţie de opt luni, se vor căsători în vara acestui an în Africa de Sud şi vor adopta apoi un copil, afirmă un tabloid american, citat de dailymail.co.uk.

Charlize Theron şi Sean Penn se vor căsători în Africa de Sud (Imagine: Hepta)
Cuplul se află în această perioadă în Africa de Sud, unde Sean Penn regizează un film de dragoste, "The Last Face", în care rolul principal este interpretat de Charlize Theron, a anunţat miercuri tabloidul Us Weekly.
"Vor să se căsătorească în curând", a declarat o sursă.
Deşi relaţia romantică a celor doi actori a început abia în urmă cu opt luni, ei sunt buni prieteni de peste 18 ani. "Charlize l-a văzut pe Sean cum s-a maturizat. El are un spirit înţelept şi a devenit mult mai răbdător. Charlize şi Sean privesc împreună spre viitor cu multă speranţă", a adăugat sursa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Aceeaşi publicaţie spune că Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, şi Charlize Theron, în vârstă de 38 de ani, vor adopta un copil la scurt timp după căsătorie.
"Charlize şi-a dorit întotdeauna încă un copil. Ea îl are deja pe Jackson, fiul ei adoptat, în vârstă de doi ani", spune aceeaşi sursă.
La rândul său, Sean Penn s-a ataşat foarte mult de fiul actriţei sud-africane.
"Sean a devenit un fel de model patern pentru Jackson", afirmă tabloidul Us Weekly.
În filmul "The Last Face", turnat în Cape Town, Charlize Theron interpretează un medic care participă la acţiuni umanitare în Africa, în contextul unor violente conflicte politice şi militare care afectează continentul.
Filmul, regizat de Sean Penn şi în care actriţa sud-africană îl are ca partener pe Javier Bardem, va fi lansat în 2015.
Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright, din 1996 până în 2010. Sean Penn are, împreună cu fosta sa soţie Robin Wright, doi copii - Dylan, în vârstă de 23 de ani, şi Hopper, în vârstă cu 20 de ani. În ianuarie, Robin Wright, în vârstă de 48 de ani, a anunţat că s-a logodit cu actorul Ben Foster.
Charlize Theron a avut la mijlocul anilor '90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului