- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (21.10.2007, 10:49)
Chemical Brothers – cel mai spectaculos DJ set de la Bucureşti
Sunt mulţi cei care strâmbă din nas la ideea unui concert de DJ, pe motiv că nu are rost să asişti la un spectacol live, dar pentru care muzica a fost deja înregistrată. Chemical Brothers au arătat, în timpul show-ului de la Bucureşti, că un astfel de concert poate fi o experienţă extraordinară.
Urmărește
3 afișări
Chemical Brothers – cel mai spectaculos DJ set de la Bucureşti
Oricine are impresia că acest gen de concerte nu merită prea multă atenţie sau bani, ar fi trebuit să fie prezent la show-ul pe care Tom Rowlands şi Ed Simons l-au prezentat, sâmbătă seara, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Concertul în sine a început în jurul orei zece, cu un warm up autohton. Sala Polivalentă s-a umplut însă până la miezul noţii, aproximativ 6.000 de persoane aşteptând "felul principal" al serii.
Cei doi membrii Chemical Brothers s-au lăsat ceva timp aşteptaţi, făcându-şi apariţia la un sfert de oră după ora 1.00, când publicul i-a primit cu un şir lung de aplauze şi ţipete. Aceştia s-au instalat la un pupitru dublu, care aducea mai mult cu tabloul de comandă al unei nave spaţiale – mixere, procesoare de sunet, computere mai mici sau mai mari -, şi au dat drumul petrecerii cu hitul "Push The Button". Pe lângă muzica ce nu te lăsa să stai locului, un mare rol în cadrul spectacolului l-au jucat proiecţiile vizuale, acestea fiind de departe unele dintre cele mai spectaculoase prezentate vreodată într-un concert la Bucureşti. Absolut impresionante, foarte elaborate şi impecabil sincronizate, imaginile şi animaţiile care au ilustrat show-ul au cântărit foarte mult în cadrul spectacolului. Acestea au fost proiectate, pe întreaga durată a show-ului, pe un ecran de mari dimensiuni – lat cât întreaga scenă şi înalt cât încăpea în Sala Polivalentă. De asemenea, n-au lipsit din show nici laserele proiectate în întreaga sală, mixajele ameţitoare de lumini şi stroboscoapele orbitoare. Cârcotaşii ar putea comenta că proiecţiile care furau ochii celor din public au fost prea comerciale şi că au reprezentat un bun instrument de distras atenţia de la show-ul "live", odată apăsat butonul de "play". Însă este absolut normal ca acestea să fie apreciate atunci când nu se face rabat de la calitate. The Chemical Brothers au adus ceaa ce, cu siguranţă, a fost unul dintre cele mai bune DJ seturi care au poposit pe la noi, ridicând ştacheta în pretenţiile publicului şi în misiunea organizatorilor de evenimente de gen. Cât despre public, este cunoscut faptul că show-urile DJ-ilor au parte de unii dintre cei mai entuziaşti consumatori de muzică. Fie că aveau în dotare fluiere sau că au fost şi un pic "artificial stimulaţi", cei care au asistat sâmbătă seară la concertul Chemical Brothers au avut parte de un adevărat "trip".
În concertul de la Bucureşti, care s-a sfârşit spre dimineaţă, după ora 3.00, The Chemical Brothers au demonstrat de ce s-au aflat în fruntea clasamentului în ceea ce priveşte inventivitatea sonică. Cele mai bune piese ale trupei au luat naştere din îmbinarea elementelor familiare cu idei proaspete. Amestecând sonorităţi rock, hip-hop cu sample-uri şi nuanţe psihedelice, "fraţii" reuşesc cu succes să facă trecerea de la pupitrul de DJ la concertul pentru publicul larg.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe